Pentru prima data in foarte multi ani, am decis sa ma deschid. Sa fiu sincer cu mine, sa ma arat, acel eu... fara armura, fara masti, fara imagine.
Mi-am eliberat sinele si l-am dezbracat public. Gol golut, cu toate imperfectiunile lui. Nu ma asteptam la reactiile care au urmat. Am fost profund impresionat sa vad oameni pe care nu ii cunosc spunand "multumesc".
O energie care te purifica, o energie care vine spre tine din mai multe directii, o energie frumoasa, care te face sa te intrebi - oare de ce nu ne putem deschide toti?
O fi atat de greu? Eu cred ca nu, desi mi-a luat ceva timp sa inteleg ca armura pe care am purtat-o atata amar de ani nu mi-a produs doar tasari de verterbe, ci si rugina pe dinauntru.
Da, stiu, vor exista multi care vor rade in barba spunand - "ia uite-l si pe asta, duru' curului, scrie ca o p***a".
Okay, imi asum si asta. In cazul acestui gen de oameni, oglinda ii minte in continuare.
Si totusi, e chiar atat de greu sa-ti eliberezi sinele din aceast cumplit lagar al minciunii? Chiar nu te-ai saturat sa implori o oglinda sa te minta frumos? Nu te-ai saturat de zidurile pe care le-ai ridicat in jurul sinelui tau? De cine te temi? De ceilalti? Esti sigur?
Eu cred ca atunci cand ne inconjuram de ziduri ne temem de fapt de noi. Cu cat ridicam ziduri mai inalte, cu atat ne temem mai tare de noi. Noi suntem cei care proiectam judecata celorlalti asupra noastra fara sa stim ca 80% dintre grijile noastre sunt inutile... nu se concretizeaza niciodata. Pe scurt, energie arsa degeaba si un urias balast de ganduri negre!
Am devenit niste paranoici ai sabloanelor, traim dupa reguli clare de conduita a simtirii, lansam trenduri ale exprimarilor sufletesti, dogme ale existentei, adevarate religii ale corectitudinii; defilam zilnic pe scena minciunii si ne pavam cu zambetul pe buze drumul catre prapastie.
Suntem tot mai inchisi, mai rai, mai terni si ne intrebam nedumeriti de ce atragem in vietile noastre oameni rai, terni, dornici doar sa ne calce pe cap?
Nu cumva pentru ca acel sine frumos, gol golutz este bine ferecat in lagarul existentei noastre?
Cine a generata situatia asta? Noi! Nu exista alt vinovat, chiar daca e confortabil sa dai vina si sa traiesti neasumat.
Cineva chiar imi spunea zilele trecute - "cum vrei sa atragi in viata ta oameni frumosi daca tu ai in jurul tau un zid de protectie?"
Asa va intreb si eu - cata vreme va mintiti singuri si va mecanizati trairile, ce va asteptati sa primiti in schimb? Iubire neconditionata? Prietenie? Respect?
Ei bine, veti primi doar minciuni si trairi mecanizate, ura si batjocura, e logic - exteriorul este oglinda interiorului.
Drept urmare, propun sa facem o petitie cu noi insine, sa adunam semnaturi pentru daramarea zidurilor cu care ne-am inconjurat voit.
Jos armurile! Nuditatea sentimentelor noastre este frumoasa.
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI