„Orice divort incepe cu o casatorie” – Allan Pease.
O gluma si nu chiar ... am spune, daca ne gandim la rata divorturilor inregistrata in prezent in tarile considerate civilizate.
O rata alarmanta pentru fatalistii care ii canta deja prohodul ideii de familie si fireasca pentru cei care urmaresc evolutia sociala, cel putin din 1792 – de la Revolutia Franceza si pana in prezent.
Divortul a fost instaurat in Franta in 1792 cu scopul de a distruge dominatia bisericii asupra institutiei matrimoniale, contestat si apoi reacceptat in 1884. Pana atunci, majoritatea casatoriilor erau aranjate, dragostea romantica nefiind luata in seama sau fiind chiar considerata o boala.
De altfel, inca din Evul Mediu existau zicale precum – „a-ti iubi sotia si cu sufletul inseamna adulter” sau „barbatul are doua zile frumoase in viata – cand se casatoreste si cand isi ingroapa sotia”.
Pana la oficializarea divortului, casatoria era un amestec de viol si interes. De altfel, la un moment dat, primarul Parisului chiar a spus (intr-un discurs ce promova divortul) - „am vazut o femeie care tremura de groaza la apropierea sotului ei, am vazut-o cum se cufunda in cada de baie si nu i se parea ca s-a spalat indeajuns de murdaria datoriei conjugale" – (1772).
Asocierea dragostei si sexului apartine vremurilor moderne, asa cum subliniaza si John Boswell – un cercetaror al istoriei Europei Medievale. Secole de-a randul, barbatii si femeile se casatoreau pentru a pastra proprietatea in familie sau pentru a creste copii care sa lucreze la ferma familiei.
Dupa casatorie, cei doi parteneri puteau deveni tovarasi apropiati, mai rar sau deloc inainte. Desi partenerii aveau aventuri in afara contractului conjugal, aceste aventuri afectau prea putin emotiile celor doi, dragostea romantica fiind privita ca o slabiciune.
Potrivit lui Boswell (in 1995) „dragostea romantica nu poate fi inteleasa ca parte naturala a vietii umane; ea a fost mai curand determinata de numeroase influente sociale si istorice".
Astfel, de la acea familie in care sotul asigura veniturile casei si autoritatea in familie, sotia fiind insarcinata cu cresterea copiilor si problemele gospodaresti; s-a ajuns fie la familii in care ambii parteneri aduc venituri in casa, fie la familii mono-parentale.
In linii mari, pana la sfarsitul anilor '60 acestea au fost caracteristicile familiei, rata divorturilor fiind redusa.
ELIBERAREA DE SUB TIRANIA CASNICA
La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, circa 70% dintre femeile americane care aveau copii erau casnicie, doar 30% munceau. Dupa inventarea pastilei contraceptive, femeile au putut sa-si controleze viata sexuala mai usor si astfel au devenit mai flexibile pentru diferite activitati.
In cei 50 de ani de la inventarea pilulei contraceptive – situatia s-a inversat, in sensul ca in prezent doar 30% dintre femeile americane care au copii mici sunt casnicie, restul avand un loc de munca.
De altfel, pilula contraceptiva se numara printre cele mai importante inventii ale secolului XX, impactul ei asupra societatii fiind evident prin schimbarile aduse.
Odata deschis drumul spre munca, femeia a devenit din ce in ce mai independenta, iar in prezent poate avea copii si fara sa se casatoreasca sau fara sa fie nevoita sa aiba un barbat langa ea. Practic, in ultimii 50 de ani, familia a suferit schimbari majore, rata divorturilor crescand simtitor.
Dintr-un anumit punct de vedere, se poate spune faptul ca pilula contraceptiva a crescut simtitor ponderea femeilor ocupate profesional, a dus la cresterea independentei lor economice si a satisfactiei lor psiho-sociale, cat si a posibilitatii de egalizare in raport cu partenerul (in prezent chiar de depasire a veniturilor acestuia).
Potrivit cercetarilor sociologice, rata casatoriilor a scazut dupa 1970 si chiar mai puternic dupa 1990 (SUA, Franta sau tarile scandinave).
Rezumandu-ne strict la cifre, Business Magazin a publicat acum catva timp un barometru extrem de interesant vis-a-vis de veniturile inregistrate de femei la nivel global, cifrele fiind de neimaginat in anii '70.
Potrivit acestui barometru, in perioada 2002 – 2007 veniturile femeilor au crescut cu 4.000 de miliarde de dolari, urmand ca pana in 2017 sa urce pana la 15.600 miliarde de dolari.
Din acest barometru aflam ca femeile fac 66% din munca din lume, asigura 50% din hrana mondiala, dar detin doar 1% din proprietati.
Decalajul mediu dintre veniturile barbatilor si cele ale femeilor este de doar 17%. Interesant este ca in Fortune 500, 4% sunt femei, ponderea lor dublandu-se in ultimii 10 ani.
IUBIREA UCIDE CASATORIA?
Interesant este ca aceasta emancipare a femeilor vine pe fondul transformarii casatoriei – de la aranjament la casatorie consfintita, ce implica iubirea dintre parteneri. Sa fie oare vreo legatura intre – casatoria din dragoste, emanciparea femeilor si divort?
„Ce ironie sa vedem cum casatoria, incarnare a platitudinii burgheze, aspira la gloria dorintei absolute. Sentimentul de iubire ii confera unui simplu contract civil o sacralitate superioara ceremoniei religioase. Himenul devine o utopie accesibila tuturor, cu conditia ca inima sa vorbeasca in deplina sinceritate” – noteaza Pascal Bruckner in cartea sa „Casatoria din dragoste – oare mai exista?” (2011 – Editura Trei).
Bruckner considera ca tocmai eliberarea iubirii a dus la aceasta deruta moderna a oamenilor, iubirea ucigand nu doar casatoria - „aflata in cadere libera in ultimii 30 de ani”, ci si „insasi posibilitatea de existenta a cuplului, in raport cu care casatoria functioneaza ca o oglinda care mareste”.
Scriitorul crede ca daca acum 50-60 de ani, iubirea era un soi de detinut intr-o inchisoare a conventiilor, acum, cand ea este eliberata, ii duce pe oameni la nebunie, majoritatea cautand iubirea perfecta.
„De ce pare atat de greu de trait in zilele noastre? Pentru ca veneram iubirea perfecta ca pe o divinitate, pentru ca a devenit, ca si fericirea, alfa si omega societatilor noastre occidentale”, spune Bruckner.
Si Andre Breton se apleaca asupra degringoladei ce a cuprins societatea in anii de iubire eliberata – „oamenii devin nefericiti ca nu sunt fericiti in casnicie, ii nelinisteste ideea ca nu au cunoscut niciodata iubirea nebuna”.
Practic s-a ajuns la ideea ca orice iubire care nu e nebuna nu merita traita. „S-a vrut deci sa se asimileze iubirea cu casatoria, prima sa fie domesticita, cea de-a doua sa devina maleabila si rezultatul este urmatorul – avem mai putine casatorii si mai multe divorturi, oamenii prefera unirea libera sau concubinajul, pentru a-si modela sentimentele dupa bunul lor plac.
Accesul la statutul conjugal a fost facilitat in asemenea masura incat a incetat sa mai fie dorit” – mai scrie Pascal Bruckner in cartea sa.