Cati pixeli are realitatea ta? 5 mb? 10? 15?
La ce rezolutie? 800x480? 1024x600? 1280x800?
Cum adica de ce te intreb? Nu ti-e clar? Esti orb? De ce cacat nu iti scoti capul din telefonul ala?
Chiar nu mai poti face nimic fara poze? Fara aparatul asta cretin? Ai devenit atat de sclav incat sa nu te mai poti bucura de ceea ce vezi?
Jur ca nu inteleg cum am putut sa ajungem asa si mai ales cand s-a intamplat asta? Cand te urci in metrou sau autobuz - toti oamenii belesc ochii in telefoane; la petreceri telefoanele destepte lumineaza mai ceva ca la concert; pe plaja la fel, la zile de nastere la fel... fara telefoane destepte viata e pustiu.
Nu putem supravietui fara ecrane tactile - sunt cam singurele pe care le mai mangaiem cu adevarat.
Unde mai e realitatea?
Unde mai e placerea de a privi viata prin proprii ochi? Adica natural, prin lentilele celui mai performant aparat din lume - Ochiul uman?
Mi se pare bizar sa fim in asa hal de dependenti de niste gadgeturi in esenta inutile. Am impresia ca am uitat sa admiram frumusetea unei flori fara sa-i facem intai o poza ca sa putem sa-i dam zoom mai mare.
Am senzatia ca nu mai putem privi o persoana in ochi fara sa dam zoom out pentru a incerca sa-i cautam defectele din porii pielii.
Am devenit atat de perfectionisti incat am ajuns sa traim cu ochii larg... inchisi! Nu mai suntem self, ci selfie!
Din pacate, realitatea e cat se poate de trista - am ajuns sclavii propriilor inventii... bineinteles fara sa ne dam seama de asta, iar acest film intareste cu varf si indesat ceea ce spun.
Vizionare placuta!