'Fericirea e pentru prosti. Cu cat esti mai destept, cu atat esti mai nefericit, pentru ca vezi ce se intampla in jurul tau...
Doar prostii sunt fericiti, pentru ca se multumesc cu ce au'... Wow! Aud si citesc chestiunile astea destul de des.
E aproape o moda sa spui ca fericirea e pentru prosti. E aproape cool sa spui ca esti destept, deci nefericit.
Ar fi aproape o blasfemie sa spui - 'sunt destept, deci sunt fericit'! Risti sa te alerge lumea pe strazi sau, mai degraba, sa te socoteasca prost.
Intr-o lume in care oamenii sunt vinovati de lucruri care nu le apartin inca dinainte de a se naste (pacatul originar), intr-o lume in care trebuie sa lupti ca sa ai, intr-o lume in care insasi viata e un pacat, e normal ca unii sa creada ca nefericirea e starea naturala a omului.
Vina, culpa... frica - otravuri imprimate in creierul nostru inca din frageda pruncie, ne fac sa credem ca e normal sa fim nefericiti.
Iar mediul din jur - parintii, rudele, profesorii, preotii - lucreaza in favoarea acestui fapt. De ce? Pentru ca omul fericit nu poate fi condus!
Or, ce nu poate fi condus, poate fi un pericol pentru manipulatori. Drept urmare, e normal sa ti se spuna ca nefericirea este naturala, o stare nativa, sau ca nefericirea este apanajul oamenilor inteligenti. Mai ca nu ti se spune - 'ramai prost, ca o sa vezi ce bine e!' De fapt ti se spune, mai plastic, ce-i drept, prin celebra - 'crede si nu cerceta!'
Si totusi, nefericirea nu este starea normala, fireasca, naturala a omului. Si de fiecare data dau exemplul copilului, care deschide ochii si descopera.
Priviti ochii lui, veti vedea fericirea descoperirii, veti descoperi acea uluiala frumoasa. Nefericirea lui apare in momentul in care parintele intervine si ii impune prima restrictie. Este primul moment in care in sufletul si mintea lui apare un nou locatar - cel mai temut locatar al vietii lui viitoare - FRICA!
Din momentul in care parintele a intervenit, fericirea lui dispare si este inlocuita de nefericirea indusa - la inceput de altcineva (parinte) si apoi auto-indusa.
Da, dupa ce modelul de familie (uman as spune) a fost instalat, dupa ce coconul fricii a fost plantat, de restul te ocupi singur - TU ESTI CEL CARE-SI ALIMENTEAZA PROPRIA NEFERICIRE PE PARCURSUL VIETII.
Iar cand ajungi sa spui ca 'fericirea e pentru prosti', lucrarea e definitivata - esti deja prizonierul propriei inchisori.
NU, FERICIREA NU E PENTRU PROSTI! Fericirea nu tine cont de inteligenta. E parerea mea. Asa cum un cersetor poate fi fericit, asa si un filosof poate fi, sau un medic, sau un cantaret, sau un scriitor, sau un contabil etc...
Fericirea este la-ndemana oricui - trebuie doar sa vrei sa o accesezi. Fericirea si nefericirea sunt optionale - tu alegi ce vrei!
Gandesc, deci sunt nefericit! Va rog sa-mi dati voie sa nu fiu de acord cu propriul titlu. Este o baliverna. Nu, gandesc si sunt fericit.
Sunt fericit pentru ca ma descopar, ca ma cunosc, sunt fericit ca descopar lumea, ca descopar comportamente, idei, concepte... ca iubesc, ca traiesc, ca ma pot bucura de acest dar minunat care este viata, ca pot scrie, ca pot transmite idei si mesaje, ca pot comunica cu oameni frumosi, ca pot fi creativ, ca realizez ca viata nu este o lupta, ca realizez ca viata nu este compusa din obiecte... iar lista poate continua pana maine dimineata.
Sigur ca in viata pot exista si suferinte, insa important este sa nu deviem de la adevarata cale -SUNTEM CONSTRUITI CA SA FIM FERICITI!
Se spune ca Dumnezeu ne-a facut dupa chipul si asemanarea lui. Ei bine, imi imaginez un Dumnezeu iubitor si zambitor si nu unul incruntat si constipat zilnic. Si aici, ca si mai sus, este tot o chestiune de optiune.