Ne batem cu pumnii in piept ca facem parte din marea familie europeana, educata, cu staif si parfumata fin.
In realitate, marea familie europeana este o adevarata ferma a animalelor. Cel putin asa arata statisticile.
Potrivit unui raport al Agentiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, publicat de Gandul, nu mai putin de 62 de milioane de femei din Uniunea Europeana au fost cel putin o data victime ale violentei fizice sau sexuale.
Mi se pare o cifra uriasa - la fiecare trei femei din UE, una a fost victima unui abuz fizic sau sexual.
Asta da semn de civilizatie. Or daca in Europa se intampla asta, oare ce pretentii poti avea la zona araba, Asia sau Africa?
Vreti niste cifre, ca sa vedeti adevarata calitate a barbatilor europeni?
Sa incepem:
* 5% din numarul total al femeilor din UE au fost violate
* 22% dintre femei au fost supuse violentei fizice sau sexuale de catre un partener (67% dintre ele nu au raportat la politie)
* 43% dintre femei au fost supuse, fie de partenerul actual, fie de un fost partener, unor forme de violenta psihologica
* 55% dintre femei au fost victime ale hartuirii sexuale (in cazul unei treimi din ele agresorul a fost un sef, coleg sau client).
* 20% dintre femeile cu varste cuprinse intre 18 si 29 de ani au fost victime ale hartuirii cibernetice
Va plac cifrele astea domnilor?
Vreti sa stiti ce se intampla in Romania? Cam acelasi lucru - 29% dintre femeile din tara noastra au fost victimele abuzurilor fizice, iar in zona abuzurilor sexuale, procentul este de 6%.
Asta inseamna ca barbatii se comporta ca niste animale peste tot, iar asta tine de educatia primita acasa, indiferent ca vorbim despre Finlanda, Italia, Anglia, Romania sau Bulgaria.
Acum, ce sa zic, ma declar socat de aceste cifre. Arata cat de inapoiati suntem la nivel comportamental, cat de ipocriti suntem, cat de cocosi credem ca suntem.
Vorbim zilnic despre libertate, drepturile omului, iubire, respect, iar cifrele arata ca una din 3 femei este victima oriunde in Europa - ceea ce inseamna ca barbatii nu prea isi respecta femeile.
Interesant, nu vi se pare?
Mi-e greu sa cred ca animalele care recurg la astfel de practici inteleg cu adevarat care sunt efectele abuzurilor fizice, psihologice si sexuale.
In cazul in care sunt pe receptie, le ofer niste cifre la fel de alarmante:
* 21 % dintre victimele violentei sexuale au suferit atacuri de panica dupa eveniment
* 35 % au suferit de depresie generata de violenta sexuala.
* 43 % au avut dificultati în relatiile ulterioare.
Acum, dupa ce ati vazut aceste cifre, ganditi-va la stirile care spun ca din ce in ce mai multi oameni au probleme psihice.
Intrebarea de bun simt, care se pune, ca o concluzie, este - oare exista vreo legatura?
Foto Credit: thefrisky.com