"De ce toate povestile de dragoste sunt frumoase doar la inceput?" - este intrebarea pe care mi-a pus-o aseara Oana - o cititoare.
"De ce trebuie sa daruiesti flori, sa faci complimente, sa aprinzi lumanari parfumate cand faci dragoste... doar la inceput?" - a continuat ea.
Sirul intrebarilor a fost mult mai lung, culminand cu asta - "de ce intervine rutina, monotonia, de ce apar vorbele urate si cei doi, in loc sa se apropie si sa se iubeasca si mai mult, se instraineaza, se indeparteaza?"
Sincer, nu cred ca exista o reteta general valabila pentru toate cazurile. Este periculos sa spui ca oamenii se instraineaza pentru ca... si sa expui o serie de motive.
Nicio relatie nu seamana cu alta, niciun caz nu seamana cu altul, deci e usor complicat sa generalizezi. Cu toate acestea, cred ca as putea zari cateva explicatii, repet, fara a se lua ca o generalizare.
In primul rand as spune ca foarte multi oameni sunt dependenti de indragostire, de acea plutire de inceput... de fluturasii din stomac... de acele reactii chimice din creier care sunt fix ca un drog.
In perioada de indragostire, perioada hormonala, adica undeva pana la 1 an (unii spun ca perioada urca pana la 2 ani), omul simte ca tot Universul este de partea lui, ca cealalta persoana este tot ce si-a dorit vreodata.
Se bucura de starile de beatitudine, sexul este excelent... florile din glastra parca au alta culoare, mult mai intensa, iar orice semnal de alarma este trecut cu vederea.
Marea problema cu care se confrunta foarte multi oameni intervine atunci cand hormonii se potolesc, fluturii dispar... si relatia practic incepe cu adevarat.
Ala este momentul care sperie si multi parca spun - 'si acum ce facem?'
Lucrurile intra pe alt fagas - pasiunea pare ca se stinge brusc, iar partenerul/a parca nu mai are stralucirea de "alta data".
Asta este perioada in care exista doua variante - 1. fie se instaleaza monotonia in cuplu si apare celebra formulare - "nu mai esti cel de care m-am indragostit" - semn ca stocul de "droguri" s-a terminat si ca cineva a intrat in sevraj si 2. cei doi incep sa construiasca iubirea, incep acel exercitiu complicat ce implica cunoasterea si acceptarea celuilalt, renuntarea la propriul ego, repect, apreciere etc...
Fiecare cuplu alege una dintre cele 2 variante. Si, dupa cum putem vedea in jur - foarte multi aleg prima varianta - aia cu "nu mai esti cel/ea de care m-am indragostit" - mai pe scurt - proiectia a disparut, nu te mai recunosc, ba chiar cred ca esti naspa... deci, propun sa ne despartim. Mai sunt unii care se mai chinuie o perioada impreuna, pana cand apare un nou furnizor de drog.
Indragostirea nu presupune efort, este ceva natural... iti ia mintile, te poarta pe valuri uriase... iubirea insa este ca o mare asezata, ca o mare fara valuri, o mare in care trebuie sa te scufunzi ca sa-i simti curentii.
Iubirea este un job full-time, este un job la care te inhami pe termen lung.
Aici cred ca se rup relatiile - oamenii nu au chef sa munceasca si acasa!!!
Din pacate, multi nu inteleg ca 'job-ul' de acasa este cel important de fapt. Si ce fac? Muncesc ca niste disperati toata ziua, vin acasa, isi varsa toti nervii de peste zi pe umeri partenerului/ei... devin agresivi, distanti, indiferenti... dupa care nu se mai simt apreciati si isi cauta aprecierea in afara caminului conjugal... Ce lipseste din tot tabloul asta? Comunicarea din cuplu!
Sunt absolut convins de faptul ca cei care comunica nu au parte de plictis si monotonie in cuplu. Sunt absolut convins ca exista cupluri care reusesc sa-si mentina relatia vie si dupa 5-6-7 ani, de ce nu dupa 10.
Plictiseala intervine in special la nivelul imaginatiei. Atunci cand imaginatia a ruginit, rugineste si dorinta. Iar cand dorinta rugineste, apar bresele prin care patrund tentatiile.
Apare iluzia noului, tentatia fructului oprit... Si parca incep sa-ti placa alte femei/ barbati si parca nu e un pacat atat de mare daca inseli... si uite asa se incheie totul!
Oana m-a mai intrebat ceva interesant - 'de ce trebuie sa fim obligati sa privim neputinciosi cum acolo unde se sfarseste inceputul... incepe sfarsitul?'
In primul rand nu ne obliga nimeni sa privim sfarsitul. In al doilea rand... de noi depinde ca inceputul sa aiba sau nu un sfarsit. Se pare insa ca doar 5% dintre cupluri reusesc sa aiba parte de genul de relatie la care viseaza cei multi.
Eu nu am avut 'norocul' asta... inca.
Foto Credit: wallpaperswide.com