De cand am venit pe lumea asta, adica de aproape 38 de ani, nu am auzit niciodata vorbindu-se despre Apocalipsa cat am auzit in ultimii ani.
Presa e plina de profetii spuse de sfinti sau nu, aproape in fiecare zi cineva prezice sfarsitul... totul este scris in tuse tragice.
Ba vin meteoritii, ba vine bunul Dumnezeu si face curat cu ultimul tip de aspirator, ba incepe un razboi nuclear, ba apare nu stiu ce aratare.
In viata mea nu am vazut atata frica!
Nu stiu ce se intampla, insa de multe ori, cand ies din casa, am senzatia ca circul printre jihadisti imbracati in batoane de C4 care asteapta un ordin pentru a se arunca in aer in numele cuiva... nu conteaza entitatea.
Azi, spre exemplu, in timpul unei interventii la Antena Stars, un preot a spus asa - 'noi uram pacatul, nu pe pacatos'.
Am ramas blocat!
Cata lipsa de logica! Pai ce inseamna pacat? "Calcare a unei legi sau a unei porunci bisericesti, abatere de la o norma (religioasa)" - asa scrie la DEX.
Si cine ma rog incalca legea? Doar nu se poate incalca singura, nu-i asa? Deci o incalca omul. Si atunci cum poti spune ca urasti fapta si nu omul care o infaptuieste?
Pai fapta nu exista fara un faptuitor. Pacatul nu functioneaza la copaci sau la pasari, el functioneaza doar la oameni.
Excelent! In plus, ce cauta cuvantul ura in gura "omului lui Dumnezeu"?
Ura si Dumnezeu nu au cum sa fie asociate niciodata! Nu exista ura pozitiva! Ura duce la confruntare, la anihilare... or eu stiam ca nu asta inseamna Dumnezeu, ci lumina, spirit si iubire.
Din pacate, Apocalipsa ofera mai mult confort decat iubirea. De ce? Pentru ca mangaie sufletele agitate, sufletele otravite. Oamenii otraviti cred in Apocalipsa, ba unii dintre ei chiar o asteapta ca pe o armata eliberatoare... cred ca daca ar putea, ar primi-o cu buchete de flori si urari de bine.
Dupa parerea mea, Apocalipsa nu are vreo legatura cu meteoritii, cu profetiile, cu calamitatile naturale sau cu cine stie ce aratari. Eu cred ca Apocalipsa are legatura cu sufletele noastre.
De aici pleaca Apocalipsa! Din noi!
In acest moment suntem pusi in fata unor schimbari cu care nu parem sa stim ce sa facem. Suntem practic "obligati" sa rescriem tot ce stiam - credinta, toleranta, acceptarea, frumusetea, sistemele de valori, conduitele... totul trebuie rescris.
Suntem niste fiinte care au ajuns sa inveteze roboti si inteligenta artificiala, dar care inca traiesc dupa legi scrise acum 2000 de ani.
Nu prea merge, nu credeti? Din pacate, foarte multi oameni au fost invatati sa condamne ceea ce nu inteleg, sa urasca tot ce este altfel, chiar daca acel altfel nu le afecteaza sistemele de valori in niciun fel. Din pacate, ura este accesibila si facila intr-o lume plina de suflete otravite.
Da-i omului un subiect de discutie despre iubire si vezi ce se intampla... Aduni doar oamenii care cred in asta, oamenii care lucreaza cu ei, care cerceteaza, experiementeaza, cauta... se dezvolta, isi igienizeaza sufletele zilnic, 24 de ore din 24.
Da-i omului o dezbatere despre femeia cu barba si vezi ce se intampla - toata lumea sare in sus - se aduna niste energii fantastice in jurul unui subiect de altfel banal, se aduna adevarate reactoare de ura.
De ce? Pentru ca este un subiect ce poate zgudui tot ceea ce oamenii aia stiau, iar asta naste teama, nesiguranta.
Cam asa functionam. Este cumplit de greu sa ne intelegem, sa ne acceptam, sa discutam fara sa ne luam de gat, ne-am separat, ne-am enclavizat, ne uram din viscera si parca ne rugam la Cel de Sus sa ne stinga lumina.
Nu vi se pare trist? Mi s-ar parea firesc sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea putina intelepciune, sa ne ajute sa invatam sa ne iubim, sa ne apropiem, sa ne intelegem, sa ne toleram... sa ne dezvoltam impreuna, indiferent de credinta, culoare sau orientare sexuala.
Da, stiu, istoria ma contrazice. Dar eu stau si va intreb - cine a zis ca viitorul trebuie sa fie trecutul rescris cu sange?
De ce sa nu fie un viitor in pace, scris complet de la 0?
Foto Credit: Minilua.com