Observ in jurul meu o cursa nebuna dupa statutul de om puternic. Este o cursa la startul careia se inscriu atat femeile, cat si barbatii.
Toata lumea fuge ca dracu de tamaie de slabiciune, de vulnerabilitate, toata lumea vrea sa se transforme, sa gaseasca reteta cyborgului perfect.
Sunt convins ca multi oameni nici macar nu mai gasesc utilitatea propriilor sentimente.
Daca ar putea, fac pariu ca ar renunta total la ele. La ce bun? Ce sa faca cu ele?
De fiecare data cand le-au folosit, au suferit cumplit. De fiecare data cand au suferit, sufletul lor s-a rupt in bucati, iar ei nu prea au stiut cum sa lipeasca bucatile la loc...
Am fost acolo, deci stiu cum e sa te simti secat de vlaga, lipsit de motivatie si de ce nu... inutil. Insa tocmai starea asta mi-a oferit o lectie extrem de importanta - VIATA E FRUMOASA!
Stiu ca suna a sirop, insa viata chiar e frumoasa, mai ales atunci cand intelegi cum stau lucrurile. Cand intelegi, greutatile nu mai sunt atat de apasatoare.
Eu am inteles si am invatat sa schimb ceea ce nu functiona. Am inteles ca viata nu inseamna lupta. Asta este cea mai mare iluzie pe care poti sa o traiesti.
Societatea te indeamna sa lupti, sa ajungi mai bun, insa asta nu te ajuta pe tine in mod real, ci pe unii care trebuie sa faca profit. Tu doar cari pianul pe scari si cam atat.
In momentul in care societatea aproape ca te obliga sa te transformi intr-un teuton, tu te desparti de sine... in incercarea de a deveni puternic.
Or tocmai ideea de om puternic te face slab. De ce? Pentru ca iti negi sinele, te simti obligat sa imbraci niste haine care nu ti se potrivesc. Te transformi in sclavul lui 'TREBUIE'!!!
Iti sufoci propria fiinta, propria simtire, te transformi intr-un robot.
Din pacate, oricate masti ti-ai pune, oricate lacate ai asterne peste suflet, sinele este acolo si lucreaza. El are drumul lui!
Un om care va fi cumva doar pentru ca TREBUIE, nu va fi niciodata puternic, ci doar o marioneta extrem de fragila, care va claca la prima zguduiala.
Eu nu cred ca trebuie sa fim puternici. Eu cred ca este suficient sa fim asa cum suntem - diferiti, frumosi, imperfecti, cu bune si rele, cu lacrimi si zambete, cu cearcane si riduri, cu atingeri si certuri, cu neintelegeri sau prietenie... cu tot ce inseamna a fi OM!
Ca sa citez un prieten - "am fost destul timp barbat. Acum ma mai diluez putin".
Are dreptate! M-am transformat in spritz. Am luptat destul cu toata lumea, am aratat destul cu degetul, am consumat prea multa energie in aceasta cursa haotica dupa statutul de om puternic.
Rezultatul a fost taman pe dos si, fara sa-mi dau seama, m-am trezit in genunchi. A fost nevoie de cateva luni de zile de dezvoltare personala ca sa-mi dau seama ca vreo 20 de ani m-am luptat cu mine.
Nu aveam niciun dusman extern. Dusmanul era in mine, eram chiar EU!
Din momentul in care am inteles, am renuntat la lupta, iar lucrurile s-au limpezit incet incet.
Persoanele toxice au disparut rand pe rand din viata mea, trecutul s-a asezat cuminte la locul lui, culorile au revenit in ochii mei, lumea nu mai este atat de naspa ca inainte, frumosul este vizibil cam oriunde privesc, prezentul este calm, iar furia interna a disparut.
Multi vor spune ca am devenit slab. Nici vorba! Abia acum am devenit puternic. Da, omul puternic nu este cel care face anumite lucruri pentru ca i se spune cum TREBUIE sa fie, omul puternic este cel care este impacat cu sine.
Omul puternic nu este un robot, ci omul impacat cu sine. Atunci cand esti impacat cu sinele... nimic nu te mai poate dobori.
Atunci cand iti negi sinele si vrei sa pari ceea ce nu esti, te doboara chiar si o simpla adiere de vant.