In cele 9 zile petrecute la Paris am avut o problema - nu intelegeam de ce toti oamenii din zona serviciilor sunt politicosi si au mai tot timpul zambetul pe buze?
Mi-a fost greu sa inteleg asta. Dupa vreo 2 zile am realizat ca oamenii aia erau extrem de relaxati si ca nu aveau niciun motiv sa se poarte altfel.
Incepand cu stewarzii de la Air France si pana la vanzatoarea de la patiseria din colt, toata lumea zambea si vorbea frumos.
Recunosc, am trait 9 zile superbe, m-am simtit excelent, poate si din cauza acestor oameni care te relaxeaza prin comportamentul lor, care iti dau o stare de bine atunci cand te intampina in magazinul lor.
Asta este si motivul pentru care m-am enervat de fiecare data cand am vazut romani agresivi si zgomotosi.
Ce dracu' se intampla cu noi? Chiar nu putem sa preluam si ce este frumos de la straini?
O fi greu sa aplicam proverbul nostru, care spune ca "vorba dulce mult aduce"?
Sau aceasta cultura a resentimentului, impusa de 45 de ani de comunism, ca sa nu spun 70 de ani, ne-a imbolnavit cronic de ura?
In Romania, cand intri intr-un butic, ai senzatia ca vanzatorul tocmai a pus mana pe toporul de sub tejghea. Te intampina cu sictir si te serveste la fel.
Este blazat, nu-i face nicio placere ca se afla acolo si, fac pariu, ca in cele mai multe cazuri, crede ca tu esti un jeg.
Oriunde te uiti, iti dai seama ca romanii sufera de ura cronica. Pe YouTube este o adevarata cascada de laturi; pe Facebook fiecare incearca sa fie mai destept si nu stie cum sa-i dea la gioale celuilalt; prea multi isi folosesc inteligenta pentru a distruge; la televizor vezi doar balacareli, in presa citesti despre toate nenorocirile posibile... cuplurile au ajuns sa fie adevarate razboaie... Ce se intampla oameni buni?
Chiar nu putem sa fim civilizati? Chiar nu ne putem relaxa? Chiar nu ne putem lepada de ridurile de pe frunte? Nu putem renunta la venele ce stau sa sara prin piele?
Zilele trecute eram la terasa si ii spuneam unei femei ca nu ar fi rau sa-si sune barbatul din cand in cand si sa-i spuna ca-l iubeste. Mi-a spus sec - "lasa draga ca stie ca-l iubesc", dupa care a inceput sa-l faca de cacat.
Ce fel de iubire e asta?
In loc sa schimbam modul in care ne privim unii pe ceilalti, alergam in disperare dupa clisee de doi bani. Netul e plin de sfaturi despre cum ar trebui sa fie barbatul adevarat sau femeia adevarata.
Ma doare fix in cur de toate astea. Nu sunt un barbat adevarat, sa ne intelegem. Am 96 de kilograme, cearcane cat China, ceva burtica... nu sunt nici pe departe un Adonis, bogat nici atat, asa ca mi se rupe daca nu intru in clubul dezirabilitatii. Chiar nu ma intereseaza toate astea. Ma intereseaza in schimb sa fiu OM.
Ma intereseaza sa evoluez, sa invat de la alti oameni, sa ma dezvolt constant, sa ies din mizeria care ne-a fost asezata pe umeri in ultimii 70 de ani.
Nu, in 1989 nu am castigat dreptul de a ne fute in gura. In 1989 am castigat dreptul de a fi OAMENI.
Nu inteleg de ce ne incapatanam sa nu intelegem asta?