Nu ai bani de sauna? Autobuzul iti sta la dispozitie

Nu ai bani de sauna? Nicio problema - RATB iti sta la dispozitie.

Cam asta inseamna o calatorie cu autobuzul, mai ales daca circuli intre orele 11.00 si 18.00.

Daca pleci de acasa la 8.00, ai ceva noroc - afara inca nu arde tot aerul. Daca insa te urci in autobuz la 11.30... ai pus-o!


Ai mari sanse sa lesini, asta dupa ce ai citit un afis pe care scrie (cu pixul) - "AC-ul nu functioneaza din motive tehnice".

Zilele astea chiar ma intrebam - oare cum putem noi, calatorii, sa verificam treaba asta cu "motivele tehnice"?

Pai nu putem. Suntem oameni educati si avem incredere in bunatatea soferului.

Si uite asa, ajungem sa vanam autobuzele dotate cu AC functional. Deja le-am invatat. Le vezi cum intra in statie - daca vezi 2 geamuri deschise... e clar - sauna!

Daca nu vezi geamuri deschise... poti striga "yes" pentru ca vei avea parte de o calatorie civilizata.

Ei bine, problema cu aerul conditionat este veche in Bucuresti, iar ziarul Libertatea o repune pe tapet.

Potrivit colegilor mei, se pare ca "motivele tehnice" nu sunt tocmai tehnice. Da, ati citit bine, unii soferi prefera sa mearga cu AC-ul inchis, distrugand astfel nervii oamenilor (si nu doar nervii), deoarece sefii le taie din salarii daca depasesc consumul de carburant. Asa zic ei. Sefii zic pe dos. Tipic dambovitean!

Asta ce poate sa insemne? Ca cei care merg cu AC-ul pornit isi permit taierile de salarii sau ca sunt oameni?

Mie chiar mi se pare o problema demna de o ancheta serioasa. Vorbim despre o regie de transport de stat, ceea ce inseamna ca noi, calatorii, cotizam pentru buna functionare.

Si atunci, daca exista acest cerc vicios (adevarul este evident undeva la mijloc) - pentru ce mai cumpar eu abonament la RATB? Pentru sedinte zilnice de sauna si mirosuri oribile?

Daca tot facem asta, sa nu-i mai spuna RATB, ci regia de transport, sauna si mirosuri Bucuresti. Serios, e o uriasa bataie de joc ce se intampla vara!

Cum sa plec de acasa imbracat curat si sa cobor la Romana lac de transpiratie si cu stari de lesin? E normal? Si cica sa mai dai si randament la munca... Buna gluma asta...

Intr-o tara in care doar scandalurile fac audienta, oare cine ar trebui sa ancheteze aceasta situatie care ne afecteaza zilnic?

E doar o intrebare - sunt sigur ca nu se va gasi un raspuns.

Foto Credit: libertatea.ro