Acum cateva luni am citit undeva o replica foarte misto -
"daca ma enervezi... te despart in silabe".
Sigur, daca ar fi sa ma refer la relatii, as mai adauga una - "daca ma enervezi... te fac sprit".
In ultima vreme, din ce in ce mai multa lume (si barbati si femei) ma intreaba de ce am ajuns sa ne despartim atat de usor?
Raspunsul este simplu - de frica!
Nu mai vrem sa construim nimic. Traim in era sinelui. Nimeni nu mai conteaza in afara de tine. Toate cartile de dezvoltare personala ne invata sa ne bazam pe propriile forte, ne spun ca avem tot ce ne trebuie in noi... deci nu are sens sa mai cautam apropierea de alte persoane... ne suntem suficienti. Fricosi si suficienti!
Si totusi, nevoia de iubire este o nevoie umana de baza. Or, pentru asta, cam ai nevoie de apropiere, de deschidere. Din pacate pentru multi, iubirea chiar nu se vinde la farmacie. Va dati seama ce cozi ar fi? Oamenii si-ar face stocuri de iubire pentru zile negre...
De ce ne despartim atat de usor? De ce nu mai vrem sa construim nimic?
Pentru ca suntem extrem de fragili, nu stim ce vrem si nu stim sa prioritizam ceea ce este important pentru noi. Traim dupa clisee si sfaturi impuse social, ne intereseaza mai mult ambalajul si prea putin substanta, punem prea mult pret pe gura lumii, pe forma si nu pe fond si neglijam total ceea ce ne spune vocea interioara.
Pentru ca am devenit colectionari de despartiri, uitand sa ne curatam sufletul dupa fiecare esec.
In plus, suntem extrem de plictisiti de propriile vieti.
Am cunoscut o gramada de oameni care cand aud de ziua de luni intra in depresie - "fuck, iar trebuie sa ma duc la munca? Abia astept sa vina ziua de vineri!"
Sa traducem putin aceste vorbe. Mesajul este urmatorul - "iar trebuie sa fac ceva ce nu-mi face nicio placere. Lasa ca vine ziua de vineri si partenerul/a ma va deconecta, va avea grija sa-mi ofere adrenalina dorita. Altfel, ma voi plictisi de el/ea si il/o voi parasi".
S-a gandit cineva la asta? S-a gandit cineva la faptul ca relatiile se destrama si din cauza presiunii pe care fiecare dintre parteneri o pune asupra celuilalt?
Un om care este plictisit de activitatea care ii mananca cel mai mult timp din zi - adica de munca -, un om care nu vede ceva funny in aceasta activitate, va incerca sa compenseze totul in relatie. Ceea ce inseamna presiune - o uriasa presiune. Astfel - partenerul/a se transforma intr-un salahor al asteptarilor celuilalt.
Trebuie sa se ocupe de entertainment - de iesirile in oras, de vacante, de club, de film, de plimbari, de sex, de prieteni, de micul dejun la pat... de tot. Fereasca Dumnezeu sa nu ii iasa toate astea!
NEXT! De parca partenerul nu s-ar duce la munca si nu ar avea de suportat intalniri cu tot felul de oameni cu probleme. Dar nu, noi punem presiune pentru ca asa e cool.
Relatiile au ajuns sa aiba dead-line! Daca celalalt depaseste acest dead-line... devine istorie! Celalalt nu are voie a fie obosit! NICIODATA!
Si uite asa, relatiile au devenit un soi de cursa performanta.
Nu faci fata? Nicio problema... la usa sunt altii dispusi sa faca fata! O regula simpla de marketing corporatist. O tampenie fara margini. De ce? Pentru ca nimeni nu spune cat sunt dispusi cei de la usa sa indure presiunile tale?
Si uite asa, o relatie devine un refugiu, devine divertisment fortat, devine oaza obligatorie de adrenalina, devine pastila anti-lictiseala.
Dupa cum stiti, rutina este principalul dusman al oricarei relatii. Cel putin asta spun extrem de multi oameni. Eu as spune ca asteptarile aberante sunt dusmanul numarul unu.
Va dati seama? Oamenii care isi urasc propria munca sunt oricum rutinati. 8 ore din viata lor sunt deja supuse rutinei, plictisului. Ei vin acasa deja plictisiti si vor ca partenerul/a sa ii scoata din aceasta stare. Ce te faci insa cand si partenerul/a vine acasa la fel?
Sa ne imaginam urmatorul tablou - doi plictisiti incercand sa bage energie unul in celalalt. Comic tablou! Si trist in acelasi timp.
Drept urmare, esti plictisit de munca ta? Schimba-ti munca, nu partenerul!
El nu are nicio vina si nici nu trebuie sa fie bufonul regelui!
Bine, bine... dar ce e de facut? - vor intreba unii. Eu cred ca trebuie sa ne bucuram de viata in diversitatea ei.
Nu cred ca trebuie sa punem atata presiune pe relatie - nu cred ca relatia trebuie sa fie singurul lucru care ne aduce fericire in viata.
Eu cred ca trebuie sa invatam sa ne bucuram si de munca si de momentele neutre - alea in care stai si nu faci nimic - si de o carte si de un film bun si de un playlist misto pe Tube... de tot.
In momentul in care vom reusi sa destresam relatiile, in momentul in care le vom lua presiunea de pe umeri, cred ca vom reusi sa ramanem intregi si deci nu vom mai fi nevoiti sa ne despartim... in silabe.