Valentine's Day nu este sarbatoarea marilor iubiri, ci o zi a micilor focuri de artificii hormonale.
Este o invitatie la shot-uri de dorinta si pasiune, la doze de atentie fortata, un carusel al gesturilor romantice premeditate... un bunjee jumping in adancul instinctelor umane.
Valentine's Day este un joc al atentiei - o etapa premergatoare iubirii.
14 februarie este ziua celor cazuti in dragoste, a celor care-si pierd ratiunea si devin prizonierii pulsionalului.
Valentine's Day nu este sarbatoarea celor care se iubesc. Acestia nu cad in dragoste, ci cresc in ea.
"Iubirea este o opera de arta majora, magnifica operatie a trupurilor si sufletelor. Pentru a lua nastere, ea trebuie sa se sprijine pe un crampei de procese mecanice, automate si complet lipsite de veritabila spiritualitate" - scrie Ortega Y Gasset in "Studii despre iubire".
Corect spus! Frumoasa descriere a acestei caderi in dragoste. Fix asta reprezinta Valentine's Day - o petrecere dedicata acestor procese mecanice, automate si lipsite de spiritualitate.
Este sarbatoarea freneziei pe care o traiesc indragostitii, o manifestare a dorintei... o victorie a dorintei asupra ratiunii si spiritului.
Sa nu ma intelegeti gresit - nu sunt anti-Valentine's Day, insa cred ca ar fi bine sa o asezam acolo unde ii este locul - in zona betiei simturilor, o zona inferioara iubirii.
Asocierea acestei zile cu iubirea este o gaselnita discutabila. O sarbatoare ce are mai degraba de-a face cu dorinta si pasiunea si mai putin cu iubirea ar trebui sa-si gaseasca locul ei.
Sigur ca dorinta poate fi parte integranta a iubirii, insa iubirea nu inseamna dorinta, ci o serie de intreaga de actiuni indreptate spre obiectul iubit.
Dorinta este o lovitura! Asta este si motivul pentru care trece - exact ca Valentine's Day - pe 15 februarie nu mai ramane nimic - decat o eventuala mahmureala a simturilor :))
Iubirea este insa un flux continuu, este un fluviu ce poate avea temperaturi diferite.
Atunci cand o relatie are o doza uriasa de dorinta, iar aceasta dorinta se stinge, inseamna ca nu a existat iubire, ci doar acea lovitura!
Oamenii care se iubesc nu au nevoie de o zi speciala pentru asta. Ei au la dispozitie fiecare zi a vietii lor... fiecare zi este o sarbatoare a cresterii in iubire.
Asta este motivul pentru care iubirea nu poate avea o zi a ei. Iubirea nu poate sa dureze o zi.
Asta este specialitatea indragostirii, fie ca se produce de Valentine's Day sau in orice alta zi.
Acest blog este nominalizat la Premiile Radar de Media 2015 la categoria Cel mai bun blog. Daca aveti timp si chef sa votati, puteti sa o faceti AICI