Orice prospatura se cucereste usor! Mai ales daca are self esteem-ul jos! Si il are! De cele mai multe ori.
De ce? Pentru ca suntem prospaturi doar in ochii celor care ne privesc. La interior suntem insa praf, suntem uscaturi... de cele mai multe ori.
Mi se pare interesant cum atunci cand devii sau re-devii prospatura la interior esti desert.
Mi s-a intamplat de cateva ori. In loc sa ai capul sus, sa emani caldura si bucurie, tu esti doar un ambalaj ce ascunde o gramada de rani la interior.
Prospaturile aleg gresit in cele mai multe cazuri. Si fac asta pentru ca in momentul ala au stima de sine scazuta si, in acelasi timp, au si garda jos.
Si, cu cat ai stima de sine mai scazuta, cu atat cobori lista "pretentiilor" si permiti sa patrunda in zona ta de interes oameni la care, in alt context, nici macar nu te-ai chinui sa te uiti.
Sincer, nu mi s-a intamplat niciodata sa am o mana buna imediat dupa o despartire. In general au fost pansamente pentru ranile interioare (anterioare). Sau, asa cum s-a intamplat de cateva ori, au fost cutite care au adancit ranile deja existente.
De atunci am invatat sa nu ma mai bucur de stralucirea frunzelor verzi ale prospaturilor. Am invatat sa nu ma mai las cucerit de ambalaj, am invatat sa astept!
Atunci cand inveti sa astepti reusesti sa eviti otrava de sub ambalaj. Insa si asta se invata in timp si cu multe testari.
Concluzia? Chris Simion are dreptate cand spune ca "orice prospatura se cucereste usor".
Intrebarea este - ce faci cu ea dupa ce ai cucerit-o?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI