Sherry night by Gonzalez Byass

Sa cunosti o tara prin prisma traditiei vinurilor mi se pare ceva extraordinar.

In cei 38 de ani de viata nu am ajuns niciodata in Spania, insa aseara am calatorit cu ajutorul aromelor vinurilor Gonzalez Byass.

Si ce calatorie.

O poveste inceputa in anul 1835 si ajunsa pe papilele mele gustative in anul 2015. Un vis!

Aseara, la Corks Cozy Bar, reprezentantii Cramelor Recas au organizat o degustare de exceptie a catorva vinuri din portofoliul Gonzalez Byass - vinuri pe care le aduc in Romania si pe care sper ca romanii le vor aprecia.

Pentru cei care nu stiu, compania Gonzalez Byass este recunoscuta pentru sherry-urile sale - in special pentru Tio Pepe - o adevarata legenda a acestei ramuri.

Asa cum ii sade bine unui producator care se respecta, degustarea a fost sustinuta de Fernando Cardesa Cabrera - reprezentantul Gonzalez Byass.

Seara a inceput cu Vilarnau - Cava Brut Nature - Reserva (2011), un vin care s-a maturat in sticla nu mai putin de 15 luni. Mi s-a parut un vin fresh, crocant si mai usor de baut decat Prosecco.

A urmat celebrul Tio Pepe - un sherry fino invechit in butoaie Solera timp de 5 ani, un vin excelent pentru amatorii de aperitive.

tiopepe

Seria a continuat cu Beronia Rueda 2014 - un alb clasic, un alb care ne-a cucerit pe toti rapid. Chiar am intrebat de unde il pot cumpara? Nu as fi plecat acasa cu mana goala! Din pacate, mai am ceva de asteptat pana cand va intra oficial pe piata. Sper ca nu foarte mult.

corks

Seara s-a incheiat cu alte doua sherry - Croft - un soi de "secretar" al lui Tio Pepe si Matusalem - un vin cu adevarat de aur, seniorul vinurilor de Jerez, un vin care te duce cu gandul la ciocolata, cafea, lemn; cu un gust care persista foarte bine si foarte mult.

Sa bei un vin vechi de 30 de ani chiar este o onoare.

Una peste alta am asistat la o scurta calatorie in traditia vinurilor spaniole. Degustarea oferita de Cramele Recas la Corks Cozy Bar chiar a fost o calatorie. Multumesc!