Avortul este un pacat, dar si o consecinta!

Ultimul studiu efectuat de Institutul National de Statistica plaseaza Romania pe primul loc intr-un top deloc onorant!

Astfel, Romania ocupa primul loc in Europa la numarul mamelor minore!

Ce inseamna asta? O consecinta a lipsei de educatie sexuala in scoli!

In ciuda faptului ca psihologii, sociologii, medicii, ba chiar si reprezentanti ai Ministerului Educatiei trag un semnal de alarma cu privire la consecintele sociale dezastruoase generate de lipsa educatiei sexuale in scoli; exista ONG-uri si reprezentanti ai Bisericii care se opun cu vehementa.

Cifrele oficiale ii contrazic insa fara drept de atac - 10% dintre femeile care au nascut in anul 2014 in Romania au avut mai putin de 19 ani! Iar aceste 10 procente se traduc in cifre prin 18.000 de copii.

Intrebarea este - sunt aceste fete pregatite pentru a fi mame? Sunt aceste fete pregatite pentru aceasta noua etapa? Oare chiar si-au dorit copii?

Eu cred ca nu!

In tot acest timp, acum cateva zile, Patriarhul Daniel spunea ca avortul este un pacat capital! Asa este - insa acest lucru se aplica doar atunci cand toate femeile au informatii despre sexualitate! Avortul este un pacat capital doar atunci cand ai o societate educata!

Atunci cand educatia lipseste, avortul nu este un pacat, ci o consecinta a deciziilor sociale aberante!

Drept urmare, daca vrem ca cifrele sa nu creasca, este necesar ca educatia sexuala sa fie introdusa rapid in scoli. Educatie sexuala nu inseamna ca pustii vor face sex mai devreme (deja fac asta), ci ca vor putea sa previna nasterile nedorite si, prin ricoseu, vor duce la scaderea numarului avorturilor la fetele tinere.

Mai mult, in articolul de pe Adevarul am citit inca o consecinta a lipsei de educatie sexuala - 65% dintre tinerii activi sexual nu stiu sa foloseasca prezervativul. Ce inseamna asta? Pe langa sarcini nedorite si avorturi si o circulatie lejera a BTS-urilor.

Iata doar cateva consecinte grave ale inculturii, ale lipsei de educatie sexuala in societatea romaneasca actuala! Iar aceste lucruri trebuie rapid remediate.

Mai vreti date sociale nasoale?

Ia priviti:

- doar 48% dintre femeile care au nascut erau salariate si au beneficiat de indemnizatia de crestere a copilului.
- 42% dintre femei erau casnice
- 10% erau sub 19 ani, deci aproape minore.

Nu-i asa ca va place cum arata societatea romaneasca moderna?

In tot acest timp, femeile care au acces la educatie, incep sa amane tot mai mult maternitatea, nefiind dispuse sa se sacrifice pentru viata de familie.

Cam asa arata radiografia unei societati bolnave si fizic si psihic si moral!

Intrebarea este - ce facem cu ea? Incercam sa o vindecam prin educatie sau o lasam sa moara?