Atunci cand ii ai... cauti tot felul de scuze ca sa nu-i vezi des - ba ai treaba, ba te vezi cu niste prieteni, ba trebuie sa pleci din oras, ba mai stiu eu ce...
Sfaturile lor te scot din sarite, uneori simti ca explodezi atunci cand iti spun - "pe vremea mea" sau "sa vezi cat am muncit noi".
Da, stiu, uneori sunt enervanti. Si totusi, ei te cunosc perfect.
Nimeni nu te cunoaste ca ei. Uneori nici macar tu :))
Ei stiu exact cum functionezi, stiu ce iti place si ce nu, unde esti puternic si unde esti slab. Te-au urmarit din prima secunda de viata si pana la maturitate.
Chiar daca de la un moment dat nu au mai fost fizic langa tine, ei au fost acolo, te-au simtit pas cu pas.
De cate ori vi s-a intamplat sa va sune parintii si sa va intrebe daca sunteti bine, voi avand o problema?
Mie mi s-a intamplat de cateva ori. Parca aveau radar, parca aveau alerta de vremuri grele.
Cum am avut o problema, fie ea cat de mica, hop un telefon! De nicaieri!
Cordonul ombilical nu dispare la nastere, el ramane o viata intreaga! El este acolo! Este acolo pana in momentul in care mama ta decide ca a sosit momentul sa mearga mai departe.
In acel moment realizezi ca nu mai esti copil!
Atunci ramai singur, pe picioarele tale! Din acel moment nu mai ai cui sa-i ceri un sfat, nu mai ai cu cine sa vorbesti, nu mai ai cui sa-i spui "vezi ca trec maine pe la tine"...
Tot ce a fost s-a incheiat, coordonul ombilical a disparut! Viata reincepe de la 0! Esti un orfan ajuns la varsta maturitatii!
Fac pariu ca cei mai multi oameni care au ajuns in postura asta s-au speriat. Si eu sunt speriat!
Sunt speriat nu pentru ca de acum incolo voi fi singur, ci pentru ca am realizat ce repede pleaca viata. O fractiune de secunda si gata!
Totul se schimba total!
Am realizat cat de prosti suntem, cu cate cacaturi ne putem complica viata, in ce tipare grotesti ne-am obisnuit sa traim, cat de mult ne place sa ne mintim singuri, crezand ca suntem nemuritori etc. Iar atunci cand un parinte pleaca de langa tine, brusc, fara niciun fel de simptom, realizezi toata iluzia vietii tale, toata falsitatea de zi cu zi in care te vezi nevoit sa te descurci.
Atunci realizezi ca remuscarile si parerile de rau sunt inutile. Timpul nu mai poate fi dat inapoi.
Ala este momentul in care realizezi ca nu mai esti copil - cand ti-ai ingropat parintii!
Fiecare astfel de pas este o incercare grea de viata, dar si o lectie extrem de importanta. Iar principala lectie este asta - pretuieste viata!
Mi se pare cea mai importanta lectie pe care o inveti atunci cand treci printr-un un astfel de eveniment trist.
Atunci cand incepi sa inveti sa pretuiesti viata, primul lucru pe care incepi sa-l faci este o curatenie generala - incepand cu gandurile si pana la actiunile tale.