Privind spectacolul "Omul pubela", dupa Matei Visniec - o adevarata incursiune in adancul sufletelor ranite, mi-a fost dat sa constat ca si eu sunt acelasi lucru - o PUBELA!
Sunt o pubela de om in care toate persoanele "dragi" care au trecut prin viata mea si-au lasat mizeriile.
Fara scrupule si, de multe ori, fara pic de rusine.
Au ridicat capacul sufletului meu si au aruncat! Pur si simplu! Ca intr-o pubela dintr-o ghena de bloc!
Dupa ce am iesit de la Undercloud am ridicat si eu capacul sufletului meu. Pfiuu ce miros! Ceva de speriat!
Simteam eu ca s-au adunat multe!
Prima imagine? Un stol de fluturi mumificati - ultimii fluturi care mi-au strabatut stomacul. Au "inghetat" in pozitia in care au luat contact cu solul sufletului meu... exact ca o escadrila de Stukas doborata de o baterie eficienta de anti-aeriana. Cuvantul de ordine - contorsionare!
Am vazut fluturi cu ochii crapati, fluturi cu limba ramasa in coltul gurii, cu spume la gura, fluturi care au murit speriati...
Un stol intreg puterezit subit pe peretii pubelei mele.
Am mai vazut un dihor al dezamagirii, un viezure al tradarii - asta are o burta mare si putrezita, semn ca prin el au trecut mai multe persoane :))... cativa iepurasi deprimati de atata deznadejde, 3-4 sobolani plini de resentimente (ochii le-au ramas razbunatori) si multe zoaie... zoaie colorate, extrem de nasol mirositoare... zoaie ce atarna pe marginile unor ambalaje pe care scrie: gelozie, manie, cicaleala, ura, paranoia, banuiala, presupuneri etc...
M-am speriat aseara! Vorbesc serios! Nu am putut sa cred ca toate persoanele alea despre care am crezut ca sunt dragi au putut sa lase atata mizerie in urma.
Oare si in pubela lor fac la fel?
Sau doar cand prind vreun strain profita si arunca tot?
Raspuns la intrebarea asta inca nu am, insa sper sa il aflu in seara asta rasfoind cateva file din Jurnalul lui Adam si al Evei, tot la Undercloud, la MTR.
Ne vedem acolo...
Dupa aia chiar chem deratizarea! Nu vad de ce trebuie sa suport eu gunoaiele altora?