Viata moderna este o cumplita goana dupa momente magice! Zi de zi alergam ca niste bezmetici dupa clipe de vis!
Suntem dornici de Wow si avem intotdeauna la noi un aparat foto (telefon) performant. Nu ai cum sa lasi sa treaca o clipa magica fara sa-i faci o poza!
Ar fi un sacrilegiu! Cum sa nu vada toata lumea ce magie ai trait?
Ne deplasam pe toate colturile planetei, bifam toate petrecerile si sindrofiile din oras, ne amestecam cu 'lumea buna', consultam constant cataloagele de moda, nu mai stim ce masti sa ne punem ca sa fim cool, iar cand ne dezbracam cautam unghiul corect... astfel incat imaginea noastra de perfecti sa nu cumva sa fie alterata de vreo plica, de vreun rid sau de vreo vergetura.
Alergam dupa clipe magice, le consumam si mergem mai departe, ca niste maratonisti ai consumerismului. Alergam non-stop, pana cand ceasul nostru va sta!
Si totusi, de ce suntem nefericiti?
"Fii tu insuti! Toti ceilalti sunt luati!" - spunea candva Oscar Wilde. Nu vi se pare ca ne incapatanam sa nu fim de acord cu el?
Nu vi se pare ca incepem sa respiram greu in spatele mastilor cu care ne acoperim zilnic? Nu vi se pare ca ne sufocam cu propriile iluzii?
De ce suntem nefericiti? Pentru ca alergam dupa clipe magice si refuzam sa ne bucuram de clipirile magice!
Clipirea magica bate orice clipa magica! Clipirea magica a iubirii bate orice plaja exotica din lumea asta.
Vapaia din ochii unei femei care iubeste si este iubita bate pana si Soarele! Chiar si el are nevoie de ochelari de soare in fata clipirii magice a iubirii.
Fericirea nu are legatura cu locul in care esti, ci cu persoana cu care esti! Fericirea inseamna iubire!
Sigur, iubirea de sine este superba... iti da incredere, iti da vitalitate... dar iubirea unei femei iti da aripi, mai ceva ca un RedBull. Iubirea unei femei te inalta la cer, te face sa survolezi toata paleta simtirilor, te imbata si te tine sus. Cine spune ca iubirea te doboara nu a cunoscut iubirea. Nu ai voie sa cazi in iubire! Aia nu e iubire, ci abuz! Iubirea inalta!
Da, va rog sa ma credeti, clipirea magica a iubirii, vapaia din ochii ei bate orice clipa magica, orice scufundare printre rechini, orice varf escaladat, orice safari, orice petrecere.
Oricine poate merge la un party, oricine poate merge in vacanta... insa nu oricine are parte de peisajul paradisiac al clipirii magice a iubirii.
Pentru a avea parte de acest peisaj trebuie sa fii deschis catre iubire. Trebuie sa iubesti si sa fii iubit!
Nu oricine are parte de asta!
Exista oameni care cauta clipe magice si oameni care se bucura de clipiri magice!
Unii se deplaseaza peste tot pe planeta si raman nefericiti, altii nu se deplaseaza nicaieri si sunt fericiti.
Pentru bucuria clipirii magice nu iti trebuie locuri exotice... Uneori e suficient sa te afli in bucatarie, sa iubesti si sa tai doi catei de usturoi!
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI