Femeile pun prea mult pret pe rochia de mireasa. Va dati seama ce chestie ciudata - sa pui pret pe o rochie pe care o porti o singura data?
Nu mai bine pui tu pret pe alegerea barbatului pe care il vei vedea zi de zi dupa ce bagi rochia aia alba in sac la pastrare?
Nu stiu, zic si eu, nu va grabiti sa-mi sariti la jugulara.
Serios, jur ca nu inteleg nebunia asta cu rochia de mireasa! Okay, am inteles ca este cel mai important eveniment din viata unei femei... sau, ma rog, asa ar trebui sa fie. Din pacate, rata divorturilor cam contrazice argumentul asta 🙂
Si atunci... care e spilul? Vorbim despre o tinuta deloc comoda! Pe bune... ati vazut cum se duce mireasa la WC? Va dati seama ce misto e toata povestea cu trena aia uriasa? Sigur, nu toate rochiile de mireasa au trena lunga, de printesa... mai exista si rochii scurte.
Stiti de ce cred ca eu ca anumite femei prefera trena lunga? Ca sa nu vada lumea cand isi schimba pantofii cu toc (la fel de incomozi) cu niste Conversi rosii sau roz 🙂
Glumesc, nu ma injurati prea tare. Nu stiu ce am, se pare ca am dormit bine si rad mult.
Cert este ca in week-end, mai precis vineri, se va organiza un Black Friday al rochiilor de mireasa in cadrul Mariage Fest. Si, fiind cea de-a 18-a editie, organizatorii s-au gandit ca pretul rochiilor de mireasa sa fie 18 lei!
Da, ati citit bine - 18 lei!!!
Asa ca va puteti cumpara vreo 5! Nu de alta, dar s-a mai intamplat si la alte editii :))
Acum, barbatul din mine sta si se intreaba - ce sa faci cu 3 rochii de mireasa? Pe bune, nehotarare... nehotarare, dar chiar asa?
Cum adica ce faci? Afaceri! Huh? Pai da, alegi una - dupa ce te pozezi cu toate 3, iar pe celelalte doua le vinzi la pretul lor normal 🙂
Si uite asa mai faci rost de ceva cash pentru luna de miere 🙂
Va dati seama ce inseamna sa apara din nou 2000 de mirese ca la editia trecuta? Wow! Sunt curios ce macel o sa fie acolo vineri, pe 20 noiembrie. Cred ca va fi amuzant :))
Una peste alta, revin la ce am spus la inceput - decat sa va ingramaditi la rochii de mireasa - fie si de Black Friday (apropo, nefericita formulare in contextul social actual), nu mai bine incercati sa va alegeti cu mai multa atentie partenerul de viata? Apropo - pe mire cat sunteti dispuse sa dati?
Nu de alta, dar mi-e teama ca acest Black Friday se poate rezuma si la asta - dai putin, dar suferi mult... mai incolo!
Pe bune, ati vazut vreodata o rochie de mireasa care strange chilotii si ciorapii aruncati prin toata casa? Nici eu... Aia se numeste femeie... candva mireasa :))
Serios, ce este mai important - ce mireasa frumoasa ati fost sau ce sotie fericita veti fi... dupa ani si ani (vorba cantecului)?