Sunt un reprezentant al generatiei care a trait cu cheia de gat! Toata copilaria mea am trait asa! Dimineata, cand ieseam pe usa, nu uitam sa-mi pun cheia de gat, iar pe parcursul zilei aveam grija sa nu ma lovesc.
La scoala imi placea sa admir sforile colegelor 🙂 Aratau ca niste streanguri sexy pe gaturile lor fine. Unele erau gri, simple, altele - pesemne fashioniste - erau colorate, iar posesoarele se mandreau cu ele din cale afara 🙂
Seara, dupa ce incheiam miutele pe maidan, mergeam in camera matusii mele, unde admiram micutul radio Philips dotat cu o antena pana aproape de tavan. Ascultam cu atentie Vocea Americii si Europa Libera.
La noi in casa nu existau turnatori, ci doar oameni care isi doreau o schimbare. Matusa mea traise din plin perioada interbelica - si stia ce-i ala "micul Paris", iar parintii mei se saturasera de cozi.
Mai tarziu, dupa schimbare, generatia cu 'cheia de gat' s-a transformat in 'generatia de sacrificiu'. Nu stiu cine a scos acest nume... Si... din pacate, am auzit cuvantul "sacrificiu" de atatea ori, incat chiar am ajuns sa credem ca trebuie sa ne sacrificam.
Acum cateva zile am fost invitat sa jurizez un concurs de public speaking la Facultatea de Drept. Unul dintre speakeri chiar a vorbit despre aceasta generatie de sacrificiu. Desi era cu 12-13 ani mai tanar ca mine, era convins ca face parte din aceasta generatie.
Dan Negru a avut dreptate la finalul speech-urilor - televiziunea i-a virusat pe oameni!
Timp de mai bine de 50 de mine am auzit zeci si sute de idei ingerate pe nerasuflate din media.
Da, cumva si ideea de generatie de sacrificiu a fost indusa tot prin media. Asa cum unii credinciosi au fost invatati sa creada ca iubirea inseamna suferinta, sacrificiu... la fel si aici.
Si totusi, ce inseamna aceasta generatie de sacrificiu? Si la ce o raportam? A existat vreodata o generatie care sa nu fie de sacrificiu?
Tin minte ca parintii mei au facut sacrificiile lor pentru a putea sa-si asigure un trai cat de cat civilizat; fac pariu ca si parintii lor au facut la fel si parintii parintilor lor... Deci de unde vine aceasta 'generatie de sacrificiu' si cine incearca sa ne-o fixeze pe umeri cu piroane groase?
Eu nu vreau sa fiu generatie de sacrificiu si nici nu ma simt asa. Deloc! Nu ma simt, pentru ca realizez ca pot sa-mi imi schimb "acest traseu" impus de altii. Si fac acest lucru in fiecare zi. Cu fiecare gand, cu fiecare text, cu fiecare plan, cu fiecare eveniment etc...
Pur si simplu refuz sa cred ca cineva a avut o zi proasta atunci cand a scris ... undeva destinul meu. Sorry, prefer sa mi-l scriu singur.
Drept urmare, stau si va intreb - ce inseamna pentru voi generatie de sacrificiu si ce sunteti dispusi sa sacrificati pentru un trai mai bun?