Cand femeia care ti-a dat viata pleaca de pe lumea asta, fara niciun avertisment sau fara un "ramai cu bine" (asta cred ca doare cel mai rau), tendoanele din zona calcaielor se inmoaie si te trezesti in genunchi, plangand si urland catre cer - de ceeee?
Este cel mai greu moment prin care poate trece un copil, indiferent ca are 5 ani sau 38. Nu esti niciodata pregatit pentru asa ceva.
Este genul ala de soc pe care nu il poti controla si pe care - cel putin la inceput - nu il poti gestiona prea bine.
Este genul de lovitura care vine fara sa poti face ceva.
Pierderea mamei a fost fara indoiala cel mai greu moment prin care am trecut in 2015, un an trist, asa cum spune si prietenul Cabral.
A fost un soc puternic, un soc care mi-a dezechilibrat si viata persoanala pentru cateva luni bune.
A fost cireasa de pe tortul unui an cat se poate de ciudat si zbuciumat.
Un an care m-a zgaltait serios in zona profesionala, in primele luni; apoi in zona de familie si in zona relatiei.
Am avut lovituri pe toate planurile, lovituri care nu m-au facut mai puternic, ci mai constient de faptul ca viata e frumoasa, ca este bine sa fii flexibil si sa accepti ca pot exista si momente grele pe care trebuie sa le lasi sa se consume fara sa te opui; ca este esential sa-ti programezi mental cat mai multe momente de fericire si - poate cel mai important - ca singura cale reala pe care trebuie sa o urmezi in viata este binele.
Echilibrul aparut dupa luna septembrie s-a zguduit din nou in momentul incendiului de la Colectiv. Multe persoane pe care le-am cunoscut in anumite conjuncturi au pierit acolo. Ioana Panculescu este una dintre acele persoane. Venea la evenimentele mele si statea la 'masa psiholoagelor'. De fiecare data, atat in pauza, cat si dupa evenimente, mergeam la masa ei si schimbam cateva pareri. Era acea persoana specializata care imi oferea un feed back important. Am pierdut-o!
Pe ea si alte cateva persoane tinere, persoane ca mine, cu vise, cu planuri, cu lumina in ochi!
Colectiv a insemnat o noua lectie ferma si dura in acelasi timp - viata este scurta si trebuie traita cu bucurie!
Si totusi, 2015 nu a fost un an doar cu pierderi. Nu, au existat si lucruri bune, 'castiguri' daca vreti. Am castigat incredere ca pot scoate subiectele de pe blog in offline - si am reusit; am cunoscut oameni frumosi, atat in Bucuresti, cat si in Timisoara; oameni care mi-au oferit idei frumoase si clipe interesante.
Anul asta ciudat s-a dus si sper ca in 2016 sa vad mai putine frunti incrancenate; mai putine vene care stau sa bubuie pe gat; mai putina negativitate si mai multi oameni care isi coloreaza zilnic viata cu ganduri frumoase!
Asta e speranta mea pentru anul ce vine.
Mai departe, vedem pe unde imi ajung picioarele - da, nu radeti, chiar am de gand sa vin in cat mai multe orase.
La Multi Ani si nu uitati sa zambiti si sa iubiti!
P.S: Pentru voi cum a fost anul 2015?