Tacerea ucide!

Barbatul trebuie sa fie puternic! El nu are voie sa sufere si, cu atat mai putin, sa spuna ce simte!

Asa a fost el invatat de-a lungul timpului! Intrebarea este - oare aceasta caracteristica a rolului de gen mai functioneaza?

Cand eram copil, mi s-a spus de multe ori - 'baietii nu plang niciodata!' sau 'fii puternic, doar trebuie sa ajungi barbat'
Inca de mici am fost invatati sa nu spunem ce simtim, sa nu spunem atunci cand avem o problema. Si am devenit adevarate seifuri de suferinta! La suprafata am invatat sa fim puternici, timp in care pe dinauntru eram terorizati de suferinta...

Si uite stateam si ii vedeam pe parintii prietenilor venind acasa pe 10 carari, unii urinati pe ei, altii cu fetele stalcite... Habar nu aveam ca oamenii aia erau profund nefericiti. Credeam ca asa fac barbatii, se duc la carciuma si se imbata!

Credeam ca asa e bine! Acum, la maturitate, unii fac exact ceea ce faceau tatii lor - se imbata tun atunci cand au o problema! Se imbata si tac!!

Doar au fost invatati sa nu spuna nimic, mai tineti minte?

Ei bine, marea problema este ca tacerea ucide! Ucide barbati in fiecare zi, fiind deja o problema alarmanta in anumite tari ale lumii civilizate (vezi Marea Britanie).

Oricat de mult ne-am dori sa fim puternici - si barbati si femei - nu suntem roboti. Iar depresia nu iarta pe nimeni. Depresia nu e o curatare, asa cum scria ieri prietenul Alex Chermeleu pe wall-ul lui - ci este un dezechilibru al gandurilor, o boala a gandurilor.

Iar depresia nu se trateaza cu tacere sau cu alcool, ci cu terapie (adica discutii).

Potrivit studiilor recente, incidenta sinuciderilor in randul barbatilor cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani este in crestere, la fel si in randul barbatilor cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani!

Astea sunt efectele rolurilor de gen - in multe cazuri, poate in prea multe, barbatii cedeaza si isi curma viata! In loc sa vorbeasca si sa 'se faca de ras', ei prefera sa taca pana la final!

Eu cred ca barbatii au tacut destul! Eu cred ca trebuie sa renuntam la formularea 'fii barbat', care este o otrava si sa o inlocuim cu 'spune ce simti si lasa-ma sa te ajut'.

Inainte de a fi barbati sau femei, suntem oameni... si ar fi bine sa integelem ca nu este o rusine sa spunem ce simtim. Traim totusi in secolul 21, nu in Evul Mediu!

P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI

Foto Credit: coupay.com/topoften/