Viața e un moment. Iubește-o! Nu ai nici cea mai vagă idee cât va dura!
Iar asta îi dă și mai multă frumusețe - nesiguranța!
Or în condițiile în care viața asta este învăluită de mister, de necunoscut și nesiguranță, cred că cel mai bine ar fi să o trăim ca pe un moment și să o iubim!
Ea se poate curma fulgerător, iar aici mi-e teamă că nu mai putem vorbi despre plaje de vârstă, sau poate dura mult și bine.
Întrebarea este: contează și cum o trăiești?
Sigur că da! Crezi că e mișto să trăiești un coșmar de-o viață?
Mie nu mi se pare.
Și atunci, care e soluția?
Să o iubești, să te bucuri de ea!
Ai de ales: o iubești, te bucuri de ea și faci în așa fel încât să o trăiești cu zâmbetul pe buze (da, depinde în principal de tine); sau o detești, te lupți cu ea și faci orice ca să-ți refuzi chiar și cea mai mică șansă de a fi fericită/ă (și asta ține tot de alegerea ta).
Pe la jumătatea anilor '80, când comunismul se consuma pe cartela - de la ouă și până la pâine; ideea de spirit liber este o glumă!
De altfel, cuvântul 'liber' era extrem de periculos!
Și totuși, pe vremea aia au apărut primele găști de break dance; pe vremea aia existau trupe rock; oameni care scriau lucruri îndrăznețe... deci spirite libere.
Mă rog, atât cât puteau fi ele de libere.
Țin minte că lecturam tot timpul revista Paris Match. Acolo vedeam o lume pe care nu o înțelegeam. Nu o intelegeam, dar imi doream sa o cunosc.
Vedeam alte haine, oameni zâmbind, reclame, parfumuri, băuturi etc..
În condițiile în care Havana Club era un lux; Kentul (ăla cu castel) la fel; tăriile se cumpărau de la shop... iar lista poate continua.
Dacă ar fi să mă raportez la ideea de spirit liber, pe care o promovează Pepsi în acest moment, aș spune că fac parte din generația Pepsi.
Brandul ăsta american marchează 50 de ani de existență în România, eu am 39... deci există cumva o istorie comună, chiar dacă pe vremea lui Ceaușescu nu ne-am întâlnit foarte des.
Și Pepsi-ul era un lux!
De aia ni se părea si mai bun atunci când îl gustam.
Țin minte și acum cum stăteam pe gard în fața blocului, după o miuță - și ne uitam la domnul doctor (un vecin) cum scotea lada de Pepsi din portbagaj.
Omul fuma Kent lung, conducea o Ladă și le aducea copiilor Pepsi.
Cam astea erau diferențele sociale între ingineri și doctori :)) Noi beam Brifcor și mâncam ciocolată nemțească primită în 'pachet'; iar ei beau Pepsi 🙂
Țin minte că ne uitam la lada aia și salivam. După care rugam un vecin de la parter să ne deschidă robinetul de apă al blocului pentru a ne potoli setea 🙂 Sigur, uneori faceam schimb - ciocolata contra Pepsi...
Cert este ca la vremea respectivă ne bucuram de ce aveam: de tenișii aia de cauciuc (chinezești), de mingile de 35 (ale din plastic - spărgeam câte 3 la o miuță), de bomboanele Cip și de tot ce era accesibil atunci.
Ani au trecut, lucrurile s-au schimbat... iar democrația ce a făcut?
Ne-a adus pe cap generația Cola :))