Iubirea înseamnă curățenie! Înseamnă echilibru! Liniște!
Iubirea nu este un cârlig de care te agăți atunci când simți că te duci la fund!
Pentru iubire ai nevoie de pregătire, iar această pregătire începe din copilărie, atunci când ar trebui să o primești de la părinți.
Atunci când ea nu apare în copilărie, la maturitate vei avea probleme. Nu vei putea să oferi ceea ce nu cunoști. Și nici nu vei fi pregătit să o primești.
Și totuși, iubirea se învață și mai târziu. În cazul ei, chiar cred că funcționează perfect ideea -niciodată nu e prea târziu.
Da, niciodată nu e prea târziu să înveți să iubești! Iar asta începe întotdeauna cu tine!
Nu e ușor! Trebuie întâi să conștientizezi că ceva lipsește. Apoi să-ți dorești să-ți confrunți demonii din trecut. Și să-ți dorești să te re-construiești, eliminând patternurile toxice. Necesită răbdare, timp, înțelegere și asumare.
Dar merită!
Marele dușman al oamenilor care învață ceva mai târziu să iubească este mediul înconjurător.
Cei care cumva refuză să înceapă procesul de învățare, îți scot rapid scuza: 'nu vezi ce se întâmplă în jur? Ce sens are să mă schimb eu?'
Ei bine, aici ajung la un citat văzut mai devreme pe peretele unei prietene. El spune cam așa: "vapoarele nu se scufundă din cauza apei care este în jurul lor; ele se scufundă din cauza apei care pătrunde în ele. Nu lăsa ca ceea ce se întâmplă în jur să intre în tine și să te scufunde".
Just! Atunci când îți propui să înveți ceva sau să schimbi, nu ai voie să lași ceea ce se întâmplă în jur să te afecteze, Dacă faci asta, vei abandona drumul la prima adiere de... nesiguranță.
Pe drumul învățării iubirii ești întâi tu cu tine și apoi cu ceilalți.
Tu trebuie să înveți să-ți oferi iubire pentru a putea să o oferi și altor persoane ulterior.
Asta înseamnă să fii pregătit!
Să te iubești pe tine suficient de mult încât să poți accepta lângă tine o altă persoană și cu bune și cu rele.
Din păcate, cei mai mulți oameni se agață de iubire pentru a-și reveni din pumnii eșecurilor.
Ei se agață de iubire, dar nu sunt pregătiți pentru ea.
Pur și simplu iau mici shot-uri de speranță. Prea mici, din păcate... Sunt ca acei scufundători care au rămas fără aer și care ar face orice pentru o înghițitură de oxigen.
Da, cel mai bine este să iubești atunci când ești pregătit/ă. Iar asta se simte. Omul care este deschis spre iubire nu este grăbit, are un anumit echilibru interior, cântărește cu atenție lucrurile, zâmbește mult și este înțelegător cu ceilalți.
El simte când apare momentul.
Ceilalți pur și simplu continuă să caute acea înghițitură de oxigen și apoi se scufundă iar.
Pentru ei iubirea este o vestă de salvare. O mână care îi ridică la suprafață.
Numai că ce face omul aflat în nevoie după ce a ajuns pe țărm în siguranță? Uită că a trecut prin momente critice. Așa fac și cei care se agață de iubire.
Atunci când se văd cu sacii în căruță... uită de iubire!
Așa se întâmplă mereu în situațiile astea.
De aia iubirea nu este ceva de care te poți folosi. De aia iubirea este întâlnită atât de rar.
Ea cere timp și construcție. Or cum poți să ceri asta de la niște oameni care se mulțumesc doar cu mici shot-uri?
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: finerminds.com