Zilele astea se vorbește la greu despre droguri - tutun, iarbă, alcool, otrăvuri din mâncare etc...
Mii de comentarii, mii de păreri care mai de care mai 'avizate'. 'Oare iarba este un drog de mare risc?', 'Oare poți să arestezi pe cineva pentru consum?'... iar lista poate continua.
Textul ăsta nu este despre Cheloo.
Deși îl cunosc de 20 de ani, nu am nici cea mai vaga idee ce face la el în bătătură sau cum s-a dezvoltat în ultimii ani. Așa, la prima vedere, zona astă nazi anti-gay shit este evidentă. Mai departe... nu am cum să mă pronunț. Chiar nu cunosc detalii.
Dacă a comis-o... va plăti! Cred că este și el conștient de asta. Dacă este curat, atunci își va vedea în continuare de viață. E simplu!
Pe mine altceva mă surprinde - nimeni nu discută cu adevărat despre cel mai distrugător drog posibil.
Nu, nu iarba, heroina, cocaina, LDS-ul sau mai știu eu ce sunt drogurile cu adevărat periculoase.
Astea sunt doar niște cocktailuri de substanțe care produc reacții în creier cu scopul de a coafa realitatea.
Cel mai periculos drog este răutatea!
Asta pătrunde în tine fără să-ți dai seama, fără să o cumperi de undeva, fără să o rulezi, fără să o injectezi, fără să o prizezi.
Chiar ieri vorbeam cu un domn despre asta și l-am întrebat: "oare vom apuca momentul când răutatea va fi recunoscută ca drog?"
El, cu un calm dezarmant, m-a privit și mi-a spus: "Drog? E mai mult decât drog! A ajuns deja parte din natura umană".
Bunătatea a devenit ceva neatrăgător. Răutatea este sexy! Este pe val, este în trend.
Partea proastă este că pe fondul extinderii acestui virus, noțiuni precum: bine, bunătate, respect, iubire... devin noțiuni pe cale de dispariție.
Propun să încercăm totusi să le păstrăm în viață.
Foto Credit: a1.ro/