'Cu cât realitatea e mai rea, cu atât e mai mare nevoie de fantezie'. Am văzut replica asta într-un serial de la HBO și mi-a plăcut mult.
Venind în realitatea românească, plină de scandaluri, putregai moral și corupție, chiar avem nevoie de fantezie.
Altfel ajungem cu toții la balamuc.
Fantezia este singura care ne poate menține pe o linie cât de cât normală, sănătoasă.
Or, dacă ne referim la zona de tech, Samsung are grijă să ne ofere fantezie grupa mare.
Și prin intermediul telefoanelor smart și prin intermediul televizoarelor de ultimă generație.
Samsung a lansat aseară noua gamă de televizoare SUHD. 19 modele! Ce să zic, ți se ridică părul pe tine.
Nu prea vezi atâtea culori în cotidianul dâmbovițean.
Ce face noul sistem pus pe televizoarele astea? Face albul mai pur și negrul mai intens. În plus, îi oferă ochiului circa 1 miliard de nuanțe.
Pe scurt, ca să-i citez pe cei de la Samsung , acest televizor te face să 'vezi lumea așa cum ar trebui să o vezi'.
Minunată minge ridicată la fileu.
Păi ia să vedem noi cum ar trebui să vedem lumea, de fapt ce ar trebui să (nu mai) vedem:
1. Melteni agramați și cu dinți lipsă - care pozează în modele sociale
2. Țoape cu fițe de centură pozând în doamne educate
3. Parveniți care se dau oameni de afaceri
4. Lingăi politici care se cred jurnaliști
5. Nesimțiți care se cred vedete
6. Știri cu violuri, furturi, omoruri etc.
7. Manipulări grosolane
Iar lista poate continua!
Pe bune, după ce am văzut aseară ce pot televizoarele astea, jur că mi se pare o blasfemie să-ți cumperi un Samsung SUHD TV pentru a privi printre dinții lipsă ai lui Guță.
Da, deși sună trist, televizoarele au luat-o înaintea societății românești.
Sunt atât de deștepte, încât chiar îți arată lumea așa cum ar trebui s-o vezi.
Din păcate, lumea cam refuză să țină pasul cu tehnologia și rămâne ancorată în acest grobianism putred pur dâmbovițean.
Aștept și eu momentul când și noi, oamenii, o să reușim să ținem pasul cu tehnologia.
Până atunci, televizoarele astea sunt numai bune să te uiți la animale... la celelalte animale!