Oamenii se conectează online, 24 din 24, dar sunt din ce în ce mai singuri.
În ciuda activității de pe Internet, conectarea live este din ce în ce mai problematică.
Pe acest fond, singurătatea a devenit epidemică, a devenit o adevărată problemă de siguranță publică.
În ultimii ani am cunoscut o sumedenie de oameni singuri. Toți, fără excepție, spuneau că se simt foarte bine așa.
În cazul femeilor cu care am intrat în contact și cu care am încercat să construiesc relații, pot să vă spun cu mâna pe inimă, fără nicio exagerare - nu le era deloc bine 'așa'.
'Mi-e bine așa' era doar o scuză. Persoanele astea se aflau într-o negare puternică a unei dorințe firești - cea de conectare, de intimitate.
Motivele erau lesne de înțeles - suferințele produse de anumite alegeri greșite de viață.
Cele mai interesante au fost femeile care mi-au spus că ele pot sta fără sex oricât. Sigur, după 2-3 întâlniri ale trupurilor, au uitat ce spuseseră înainte. Așa se întâmplă mereu - și în cazul bărbaților și în cazul femeilor.
Uneori îmbrățișăm singurătatea fără să realizăm efectele nocive pe care le poate avea asupra noastră. Și vă rog să nu îmi serviți pilula cu 'singurătatea e bună pentru că te ajută să te cunoști'.
Asta o poți face doar cu ajutor specializat.
În general, atunci când rămâi singur, treci prin toate etapele de doliu și, de foarte multe ori, te cam blochezi la negare, adică nu mai ajungi la conștientizare și revenire. Rămâi blocat acolo!
Și te minți! Am fost acolo, așa că scuzele nu țin!
Singurătatea poate fi o variantă bună doar atunci când ai nevoie de timp să te aduni. Atunci când deja ți-ai făcut curățenie în suflet și viață și te-ai adunat, nu prea ai motive să rămâi singur/ă. Sigur, nu spune nimeni că trebuie să intri în orice relație. Însă atunci când te cunoști, începi să afli ceea ce vrei și apare și persoana care se potrivește. Dacă ești deschis/ă!
Dacă stai în negare, persoana aia nu apare.
Poți să faci tumbe - ești blocat/ă.
Partea nașpa este că atunci când ne aflăm în negare, ne izolăm complet de ceilalți. Nu mai avem chef să ieșim, nu mai avem chef să vorbim cu nimeni. Picăm într-o gaură de aia urâtă.
Or aici intervin problemele actuale - prea multă lume rămâne scufundată în acel hău.
'Conectarea este un adevărat nutrient al dezvoltării umane', spune psihologul Michael Bader. Așa este, suntem animale sociale. În singurătate chiar nu ne descurcăm foarte bine. Nu pe termen lung.
Din păcate, foarte mulți oameni se simt singuri sau chiar sunt singuri.
Potrivit unui studiu american recent, un sfert dintre persoanele intervievate au declarat că nu au cu cine să vorbească despre problemele sau realizările lor. Michael Bader susține că dacă excluzi familia din această ecuație, procentul crește la 50%, iar dacă ridici ștacheta de vârstă, el devine dramatic.
Oamenii singuri prezintă un risc dublu de deces prematur; rata mortalității persoanelor singure fiind comparabilă cu cea a deceselor din cauza fumatului. În plus, singurătatea este de două ori mai periculoasă ca obezitatea. Iar asta se întâmplă tocmai din cauza acelui hău care înseamnă lipsă de speranță, gânduri negre etc...
Or, potrivit studiilor, acest hău poate genera consum crescut de alcool/ droguri, dar și sinucidere, mai ales pe segmentul de vârstă 45-54 de ani.
Oamenii au nevoie de intimitate, de conectare cu alți oameni, de interacțiune, de iubire. Altfel sunt nesiguri și, în multe cazuri, dezvoltă o puternică ură de sine
Așa cum spune și Bader, din păcate, oamenii redevin uniți doar la dezastre. În rest, sunt cât se poate de dezbinați, fiind prizonierii acestui 'individualism competitiv care promovează sloganul fiecare pentru el'.
Eu am mai scris despre singurătate, zilnic vorbesc cu oameni singuri (unii chiar singuri în relațiile lor) și nu e deloc de joacă.
Drept urmare, sunt de acord cu psihologul american, care spune că 'trebuie să privim singurătatea ca pe o amenințare la adresa sănătății publice, ca pe o amenințare la adresa structurii societății în care trăim și să încercăm să o vindecăm în cele mai sănătoase moduri posibile'.
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: thecultureist.com/