Petrecerile de zi – noul trend urban

Sunt un om care iese foarte mult. O fac zilnic... de mai bine de un an de zile. Zi de zi!

Istovitor!

Pe acest fond, când prietenii sună și mă întreabă: ce faci în week-end?; răspunsul meu e tăios de sec: vreau să dorm!
Da, funcționez ciudat pentru mulți, dar firesc pentru mine.

În plus, nu mai sunt genul care arde nopți aiurea!

Am ars atât de multe de-a lungul anilor, încât prețuiesc fiecare oră de somn.

Drept urmare, treaba cu ieșitul în club în week-end a cam dispărut din cotidianul meu.

Prefer să ies la un wine bar/ pub/ terasă... să beau un vin și să discut cu prietenii.

De bubuială sunt satul.

Ei bine, de ceva vreme, se pare că există și alți oameni ca mine, adică oameni care s-au săturat să-și ardă nopțile.

Ce fac ei? Petreceri de zi!

Nuit Sociale este unul dintre concepte! Este un concept nomad, adică schimbă locațiile de la petrecere la petrecere.

Sun's Day Fest este cel de-al doilea concept. Aici vorbim despre un picnic în adevăratul sens al cuvântului - cu butaforie, iarbă verde, lădițe de picnic, mâncare, băutură etc...

picnic1
Am fost la primul Sun's Day Fest și trebuie să vă spun că m-am simțit excelent la Mogoșoaia.

Cred că este de departe cel mai reușit party de până acum.

Lume relaxată, cu chef de socializare și fun. Cam asta s-a întâmplat acolo.

Și multă culoare!

Asta mi-a plăcut enorm.

picnic2
Da, genul asta de party îmi place. Ieși la 14, stai acolo până la 18-20, după care te duci acasă și te odihnești.

Chiar nu mai înțeleg de ce trebuie să mă apuce 4 dimineața în club? Îmi face cineva vreo statuie?

picnic3

După părerea mea, acest trend al petrecerilor de zi este bine venit.

Păreri?

Foto Credit: The Storyalist