Traumele nu se vindecă pe net

De aproape 3 ani, de când m-am hotărât să îmi fac blog, am luat contact cu tot felul de oameni aflați în diferite etape ale trăirii - de la depresie crâncenă și până la ură, resemnare, apatie, lipsă de încredere etc.

I-am văzut pe toți! Cred că pot să scriu 5 cărți doar din poveștile de viață pe care le-am citit de-a lungul acestor ani.

Partea frumoasă este că unii oameni își dau seama că ceva e în neregulă cu ei și caută soluții.
Partea nașpa este că foarte mulți nu caută nimic, însă aruncă în jur, cu orice ocazie, doar fiere și toxicitate.

Ieri am luat contact cu două astfel de comportamente - un bărbat și o femeie. Echilibrul total între ... traume!

Să încep cu doamna, că deh, așa am învățat în televiziune 🙂

Doamna a comentat la postarea mea cu "Bărbații inteligenți nu au nevoie de amante". Evident că nu credea asta. Nu că ar fi singura care gândește așa, ceea ce mi se pare extrem de trist; însă încerca, la adăpostul vârstei - care, apropo, nu înseamnă automat o experiență bogată de viață/ trăiri/sex etc - să îmi spună că habar nu am ce spun, că sunt tânăr și că o să văd eu mai târziu - LOVITURA VINE ȘI NU AI CE SĂ-I FACI!

Wow! Vă dați seama câtă resemnare? Mai mult, doamna este și mamă de băiat. Și știți ce a scris? Că îl lasă să se dea singur cu capul de zid. Nu m-ar mira chiar să-l îndemne să înșele. Preventiv! Dacă domnia sa gândește așa și nu crede că pot exista bărbați care să fie fericiți fără să aibă amante, v-ar mira să-și trimită propriul copil la ele?

Pe mine nu! Nu știu ce istoric are doamna, însă mi s-a părut un dialog trist! Resemnarea este cel mai nașpa lucru în viață. Pur și simplu este o umbră, o otravă care nu te lasă să te bucuri.

Păcat!

Mergem mai departe și ajungem la un domn pe care îl urmăresc de ceva vreme în comentarii. Agresivitatea lui este tipică bărbatului care a fost părăsit/ abandonat/ înșelat etc...

Este fix genul de bărbat aflat într-o profundă negare, ăla care se leagă de orice poză 'mai ciudată' de pe net pentru a-și confirma părerea cum că femeile sunt curve/ proaste/superficiale!

Mai mult, atunci când am încercat să-i spun să își rezolve traumele înainte să arunce cu venin, mi-a replicat că eu sunt ăla care linge femeile în cur.

O da, cu cea mai mare plăcere o fac! Sper ca el să nu lingă bărbați în cur 🙂

Una peste alta, omul este într-o stare clară de negare, într-o zonă în care urăște tot ce înseamnă femeie, fără să realizeze că, de fapt, problema este la el, nu la ele.

Vedeți?

Oamenii ăștia trăiesc printre noi, apar zilnic, comentează zilnic și caută zilnic confirmări.

Eu pot să le confirm faptul că sunt într-o profundă eroare și i-aș sfătui ca înainte să se apuce să comenteze, să încerce întâi să-și rezolve problemele.

Viața este incredibil de frumoasă și ar fi păcat să o trăim în agresivitate și resemnare!

Toți trecem prin momente grele la un moment dat. Depinde de fiecare dacă vrea sau nu să treacă peste ele. Unii aleg lumina, alții rămân în întuneric. Așa-i în viață! Totul ține de alegerea fiecăruia!

Ei ales ales să-și verse supărarea pe net. Ce obțin? Nimic! De ce? Pentru că traumele nu se vindecă pe net.