Iubirea nu funcționează pe nesiguranță! Nu merge cu 'mai vedem'! În iubire e nevoie de scop, de asumare și de fermitate!
De aia construcția ei cere atât de mult timp!
Iubirea înseamnă și bucuria clipei, dar și hotărârea pașilor de viitor.
În dragoste, adică în perioada aia hormonală, dacă întrebi pe cineva: 'unde te vezi peste 5 ani', răspunsul poate avea câteva nuanțe: 'lasă-mă cu prostiile astea, acum mă bucur de viață'; 'fără îndoială lângă ea' - o pripeală care costă de cele mai multe ori; sau 'habar n-am' - ceea ce se traduce prin: 'fuck love, I want sex'.
Dragostea păcălește! Ea se bazează exclusiv pe chimie, pe acea conspirație a unor hormoni nesimțiți, hormoni care te fac să-ți pierzi complet rațiunea. Ești high zi de zi, până când cazi și îți rupi gâtul.
Dragostea îți închide ochii, iubirea îi deschide!
Atunci când intervine iubirea, defectele se văd, dar se acceptă. Atunci când ești îndrăgostit/ă, defectele sunt acolo, dar refuzi să le vezi.
Din păcate, multe relații se încheie cu: 'credeam că ești altfel'.
Ce înseamnă asta? Că gazul din opaiț s-a terminat și oamenii încep să se vadă cum sunt cu adevărat!
Cineva spunea că iubirea începe după îndrăgostire. Sunt de acord, deși faza de îndrăgostire este extrem de importantă. Marea problemă a oamenilor este că se îndrăgostesc iremediabil de început și așteaptă ca toată relația lor să fie așa.
Nu e! Începutul este doar unul! Mai departe este un drum care poate fi senzațional sau de coșmar. Depinde de cei doi, de cum vor să îl construiască!
O persoană care iubește îți va răspunde fără ezitare la întrebarea: 'unde te vezi peste 5 ani?' Lângă ea/el!
Nici nu va clipi. Va răspunde sigur, cu zâmbetul larg pe buze!
În iubire nu merge cu 'mai vedem', 'habar nu am', ;n-am idee' etc... Nesiguranța aia nu sună prea bine.
Iubirea nu funcționează pe lene, ci pe asumare, fermitate și claritate.
Orice urmă de nesiguranță înseamnă un cui lipsă în balamaua ușii relației.
Mai scoate unul și te vei trezi cu ușa în brațe!
Iubirea este frumoasă, mai ales atunci când reprezintă uniunea a două persoane asumate, ferme, hotărâte!
Adică doi oameni care privesc în aceeași direcție... nu doar atunci când fac poze pentru Facebook!
Aia este iubirea frumoasă, iubirea adevărată, iubirea aia care nu poate fi dărâmată de niciun factor exterior, ce nu poate fi ispitită.
Nu e tocmai ușor să atingi acest prag al iubirii mature, însă nu e nici imposibil.
După părerea mea, deși există mulți oameni care nu mai cred în instituția căsătorie - și nu îi condamn deloc -, mi se pare că există mulți oameni care învață ce înseamnă iubirea și încearcă să o trăiască. Or ăsta este un imens pas înainte!
Este mare lucru să treci de la relații bazate pe afaceri la relații bazate pe simțire!
Însă și aici e nevoie de timp, de practică și mai ales de răbdare!
Totul e să și vrem!
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI