Românii nu cred în bine! Li se pare o chestiune S.F.! Îl refuză din start!
Atât de nașpa sunt efectele celor 45 de ani de comunism, la care se adaugă cei 26 de ani de ‘democrație’ cu secera și ciocanul.
Suntem un popor profund negativist, un popor trist, resemnat, plin de resentimente, un popor care mai degrabă vrea să distrugă, decât să construiască.
‘Ce să construiești în țara asta de căcat? Nimeni nu e în stare de nimic’ – spun cei mai mulți. Dacă analizezi cu atenție aceste cuvinte, vei vedea că nici măcar emitenții nu cred că sunt buni de ceva.
Jelătania este sport național! Ne plângem de milă din sculare în culcare și așteptăm cumva un ajutor divin care să ne scoată din starea asta.
Ei bine, asta nu ține de divinitate, ci de oameni. De oameni care vor să facă lucruri.
Ce frumos ar fi dacă fiecare român și-ar scoate capul din cur și ar încerca să construiască ceva… ceva cât de mic. Sau măcar să încerce. E simplu să spui ‘nu pot’, dar și ineficient.
Și uite că există oameni sau companii care vor să miște ceva.
Un astfel de exemplu este Softrans. Din câte înțeleg, este o companie din Craiova. Ce fac oamenii ăștia? Trenuri!
Eu am mers cu ele de la București la Predeal (25 de Ron) și de la București la Constanța (40 de ron).
Marea mea surpriză a fost atunci când am postat despre acest tren.
Rezultatul?
Peste 6000 de like-uri, peste 500 de comentarii și peste 8000 de share-uri; cu un reach de 924.000!
Bă ej’ prost?
Este o postare despre un tren, nu despre vreun tratament anti-cancer.
Un tren care face 2 ore până la mare – mă rog, la întoarcere a avut întârziere de 30 de minute -are aer condiționat, dozatoare de cafea și sucuri și wi-fi.
Vă dați seama cât de mult s-au săturat românii de mizeria din trenurile românești dacă au reacționat așa?
Vă dați seama cât de mult contează 20 de ron în minus la bilet?
Mi se pare incredibil!
Și mai tari mi s-au părut oamenii care încercau să îmi spună că visez, că blufez, deși abia coborâsem pe peron la Constanța!
Vedeți în ce hău negru se află majoritatea românilor?
Pur și simplu nu pot accepta că se poate și altfel, că se poate și cu bine, nu doar cu nașpa, hoție, corupție, jeg etc..
Vă mai miră de ce suntem triști, înrăiți, duplicitari, orientați spre combinații?
Pe mine nu!
Și totuși, chiar și în țara asta există lucruri care se mișcă.
Trebuie doar să le descoperim și să credem că se poate.
Altfel… mi-e teamă că nu vom ieși niciodată din prăpastia asta mentală.