Oamenii din jur sunt mai de încredere decât credem că sunt!
Să spui asta într-o țară ca România, o țară profund nefericită, o țară măcinată de resentimente și tristețe, de suferințe adânci și neajunsuri, sună a blasfemie.
Și totuși, românii nu sunt javre, așa cum ar crede foarte mulți. Nu toți sunt javre!
Iar eu am trăit asta pe pielea mea, chiar ieri.
Acum două seri, cățelul prietenei mele a 'evadat' din curte. Și dus a fost. Noi am ajuns la câteva ore după 'evadare', deci a fost inutil să începem să-l căutăm, mai ales că zona e vastă. Era deja întuneric, așa ca am decis ca a doua zi (adică ieri) să acționăm.
Cum am acționat? Am pus un anunț pe Facebook și i-am rugat pe prieteni să mă ajute cu un share.
Rezultatul? Peste 400 de share-uri! Mulțumesc din suflet!
O primă concluzie? Oamenii sunt empatici și fără să aibă vreun interes!!
În cursul după-amiezii, am început să lipim afișe prin zona unde a dispărut cățelul. Ei bine, în timp ce lipeam, telefonul prietenei mele a sunat... Număr necunoscut!
La capătul celălalt, un domn i-a spus: "Am sunat în legătură cu un cățel. Îmi puteți trimite o poză cu cățelul ca să fiu sigur că el este?"
De aici a început o întreagă poveste. Am trimis și CIP-ul pentru verificare și, într-un final, am reușit să recuperăm cățelul.
Știți cât de mișto e povestea?
Ea ajunge până la o benzinărie de la kilometrul 140 unde, două femei care se opriseră pentru ca patrupedele din dotare să-și facă nevoile, au discutat despre cățelul prietenei mele. Una dintre doamne i-a spus celeilalte că dacă nu găsesc stăpânii se oferă ea să preia cățelul.
30 de minute mai târziu, doamna cu pricina a văzut mesajul meu pe Facebook și de aici... lucrurile s-au simplificat.
Ce mi-a spus mie povestea asta? Că românii știu să fie aproape, că știu să ajute, dincolo de toate neajunsurile, de toate porcăriile politice sau de lipsa banilor.
Da, există oameni cu suflet mare. Și nu mă refer doar la cei care au găsit cățelul, ci și la cei pe care i-am întrebat dacă l-au văzut: vânzători, paznici de la DIICOT, doamne de etnie, copii sau la cei de la J'ai Bistrot. Toți s-au oferit să ne ajute cumva sau să ne lase să lipim anunțul cu 'caine disparut'.
A fost un exercițiu extraordinar, o lecție care mi-a arătat cât de păcăliți suntem de realitatea pe care o vedem în media.
Sigur, nu spun că toți românii sunt buni.
Însă, vedeți dumneavoastră, mi-e teamă că suntem profund nefericiți tocmai din cauza faptului că nu avem încredere.
Iar asta nu se întâmplă doar la noi. Spre exemplu, o echipă de la British Columbia University a făcut un test interesant. Cum? Oamenii au plasat 20 de portofele pe stradă în diverse zone ale orașului și au așteptat să vadă ce se întâmplă.
Care era procentul estimat de portofele returnate? 23%! Care a fost procentul real de portofele returnare? 80%!!
Ce înseamnă asta? Că oamenii din jur sunt mai de încredere decât credem noi că sunt.
Și mai spune o chestiune extrem de importantă: oamenii au o viziune greșită asupra realității! De aici și nefericirea lor!
Din păcate, foarte mulți oameni consideră că e mai periculos să ai încredere, decât să nu ai. De ce? Pentru că dacă nu ai... nimeni nu te poate face să suferi. Partea nașpa este că tocmai prin genul ăsta de gândire fix tu îți faci rău.
Cred că a sosit momentul să începem să schimbăm puțin lucrurile și să încercăm să construim o societate bazată pe încredere, să construim o adevărată cultură a încrederii.
Când vom reuși să facem asta și nivelul fericirii în societate va fi semnificativ mai mare.
Cu cât vom continua să ne suspectăm, să ne arătăm cu degetul unii pe alții, cu atât vom fi mai nefericiți.
În încheiere, te întreb: tu câtă încredere ai în oamenii din jurul tău? Aștept și exemple!
Multumesc!