Zilele astea am vizitat ținutul secuilor. Un ținut de o frumusețe rarisimă, un ținut cu un potențial turistic uriaș.
Și, un aspect și mai important, mai ales pentru cei care locuiesc în București sau în împrejurimi, este un ținut pe care îl accesezi rapid - în circa 3 ore.
La Tălișoara, satul în care am stat, ajungi în 50 de minute de la Brașov.
O nimica toată! Și am stat într-un castel foarte frumos - Castelul Daniel. Un castel care și-a păstrat patina timpului acolo unde s-a putut. Chiar e mișto să dormi într-un castel care are câteva sute de ani.
Dar... să încep cu începutul. Primul contact cu ținutul a fost la Sfântu Gheorghe, unde am mâncat la Pivnița. Un gulaș foarte bun și o bere Szekely Sor (se pronunță Cikisor). O bere locală, foarte bună.
A urmat o vizită la Muzeul Secuiesc. Deși nu este foarte mare, la acest muzeu poți admira piese de ceramică și metal dacice, romane sau din perioada precucuteni, dar și veșminte locale sau elemente de mobilier. Mi-a plăcut vizita la muzeu. Superb!
Și mai mișto este să vezi că multe dintre obiceiuri încă sunt prezente în viața locuitorilor zonei.
Iar escala de la Arcuș mi-a adus prima dovadă în acest sens. În satul Arcuș am poposit la Balinth Zoltan, un personaj extrem de interesant.
Zoli este un vlăjgan tare simpatic, un adevărat visător și un mare pasionat de lucruri vechi. Spre exemplu, el deține o colecție de peste 300 de fiare de călcat - cel mai vechi datând de la 1600.
Mi-a plăcut această colecție inedită, mai ales că mi-am dat seama că, pentru multe femei, călcatul nu era tocmai ceva ușor (am văzut și fiare care cântăreau 9 kg).
Ei bine, Zoli se mai ocupă cu pictarea ouălelor, dar și cu sculptura.
Pe lângă garduri și porți tradiționale, Zoli face stâlpi mortuari. Majoritatea oamenilor din zonă sunt unitarieni, deci nu au cruci la morminte, ci stâlpi din lemn.
Povestea acestor stâlpi este extrem de interesantă - pentru un neavizat, un asemenea stâlp nu spune mare lucru, însă pentru un cunoscător, așa cum e Zoli, stâlpul este plin de informații: dacă era bărbat sau femeie, bogat sau sărac, înalt sau scund, tânăr sau bătrân etc... Am fost fascinat de această tradiție.
Sigur, vizita la casa acestui personaj nu putea să se încheie altfel decât cu palincă și caș afumat. Excelent popas.
A urmat un popas la un mic business de turtă dulce. O mică făbricuță de familie, dar cu o turtă dulce de te lingi pe degete.
De la Arcuș am pornit spre Tălișoara, locul de cazare.
Am ajuns la Castel Daniel aproape de ora 20.00. De afară, castelul aduce mai degrabă a conac, însă este superb renovat. Înăuntru are 8 camere și o sală de mese. Pe pereți încă se văd urme ale istoriei -- picturi originale - iar lemnul din camere (mai ales din băi) este lemn găsit în castel la momentul renovării.
Camerele sunt superbe, iar băile spectaculoase. Castel Daniel este cotat la 4 stele, deși în România nu există încadrarea de castel-hotel, iar personalul și patronii sunt oameni simpatici și tineri.
Cei doi patroni - soț și soție - sunt din Sfântu și Miercure Ciuc - dar au fost corporatiști de București. De câțiva ani, ei încearcă să construiască un business solid în Tălișoara și, așa cum am înțeles de la ei, au mari șanse, mai ales că până la anul vor să renoveze fostul grânar și să facă acolo alte 12 camere, plus o sală de conferințe, piscină și spa.
O noapte la castel costă între 80 și 110 euro.
Acum să vorbim despre mâncare - micul dejun a fost variat și delicios; prânzul la fel, iar cinele... de excepție. Nu mai vorbesc despre vinuri - ungurești și bune de tot. Vi le recomand -mai ales roșiile de Sebestyen.
A doua zi am fost preluați de o doamnă care este specializată în psihologia poveștilor. Foarte mișto. Ea ne-a desfăcut poveștile copilărie, analizând latura lor psihologică. Au urmat câteva vizite de poveste: prima a fost piatra găurită. Undeva, pe câmp, este o piatră mare și rotundă care are o gaură de vreo 2 metri în mijloc. Interesant stop!
Până acolo am mers cu căruța, ocazie ideală pentru fete să facă live-uri 🙂
A urmat fântâna vieții, acolo unde, dacă bei apă, poți reuși să-ți rescrii povestea trecutului.
Ultima escală, înainte de masa de prânz, a fost la fierar. Este un obicei care încă rezistă în zonă, iar fierarul din Tălișoara are și un atelier tradițional, dar și unul modern.
După ce ne-a arătat cum se face un cui de potcoavă, fierarul ne-a invitat pe noi, bărbații, să ne uităm pe raftul cleștilor și să spunem care se folosește si la mâncare. După câteva minute de consternare, am reușim să dibuim un clește cu margini late, dar jur că nimeni nu s-a gândit la ce folosește 🙂
Ei bine, afară, ne aștepta o masă cu palincă și felii de pâine cu ceapă. Fierarul a luat cleștele, l-a încălzit în foc, după care ne-a invitat afară. Dintr-un castron, el a scos o felie de slănină, a băgat-o între marginile cleștelui și a început să pună grăsime topită pe feliile de pâine. Wow!
Nu vreți să știți ce gust avea combinația. Incredibil de bun!
Seara am stat la masă cu oficiali locali, care ne-au spus câteva lucruri despre potențialul zonei - biserici fortificate, conace de la 1600 - 1700; meșteșugari de tot felul etc.
Este o zonă cu un potențial uriaș.
Nu mai spun de familia Suto - o adevărată dinastie de pictori pe mobilă.
Am vizitat 'work-shop-ul' lor și mi s-a părut incredibil ce fac oamenii ăștia. Și nu de ieri, ci de la 1568. Wow! Păcat că nu ne-au lăsat să pozăm.
Dar, să revin la oficiali. Ei ne-au spus că 90% dintre turiști provin din România și că încearcă să dezvolte și mai mult turismul din zona Sfântu Gheorghe-Covasna-Baraolt.
Ultima zi a însemnat o deplasare în satul conacelor - Bicfalău, un sat situat în comuna Ozun.
Primarul a fost cel care ne-a făcut turul satului. Ce conace... Unele arată într-un mare fel, altele, din păcate, sunt lăsate în paragină. Ei bine, Bicfalău are 380 de locuitori și nu mai puțin de 36 de conace (case în care au locuit în special militari).
Noi am vizitat 4. Superb! Interesant este că prețul unui astfel de conac a fost de 30.000 de euro la un moment dat. Acum, când autoritățile locale vor să le introducă în patrimoniul UNESCO, nimeni nu mai vinde 🙂
Vizita în Bicfalău a început la pensiunea primarului, unde soția sa ne-a întâmpinat cu palincă și kurtos. Din câte am înțeles, în zonă sunt 4 pensiuni, dar este loc de mai mult, potențialul turistic fiind în plină dezvoltare.
La pensiunea Mokus, primarul are saună, jacuzzi, sală de fitness, terenuri de sport... practic, ai ce să faci dacă stai acolo. În plus, pensiunea este situația la buza pădurii, deci ai șanse să dai și de urs 🙂
Cazarea este accesibilă - undeva la 20-22 de euro. Mai jos, în sat, la unul dintre conace, cazarea urcă la 24 de euro pe noapte.
Superbe conace. Și super-aproape de Brașov - doar 25 de minute.
Vizita în ținutul conacelor s-a încheiat tot la Sfântu, la restaurantul Saint George Palace. Excelentă mâncarea și acolo.
Pe drumul spre casă, chiar mă întrebam: oare de ce se înghesuie atâția oameni în zona Bran și nu încearcă și acest ținut de basm?
Răspunsul cred că ține de prejudecățile politice și de teama că nu se vor înțelege cu vorbitorii de limbă maghiară. Greșit! Sunt oameni super-okay, deschiși și zâmbitori și, chiar dacă vezi peste tot steaguri secuiești, chiar nu esti deranjat cu nimic.
Eu am promis să revin acolo și o voi face cât de curând.
P.S.: Mulțumesc Travel Communication România pentru invitație și Asociației pentru dezvoltarea turismului în Județul Covasna pentru primire și program.