Cum evităm plictisul sexual în viața de cuplu?

Aseară, la întâlnirea pe care am avut-o cu prietenii (cititorii) la Victoriei 18, am dezbătut această temă: cum putem avea parte de sex fără să ne plictisim?

În cuplu, evident!

Încă din start, o domnișoară blondă a aruncat 'tentația': vrem?
Cred că aici se află cheia problemei - chiar vrem să avem o viață sexuală frumoasă, în cuplu, fără să ne plictisim?

Aici cred că intervine o chestiune de alegere.

Cei care iubesc matur cred că merg pe răspunsul - da, putem. Și știu și cum să o facă. Se surprind mereu, devin aventuroși și inventivi în cuplu, își picanteaza viața sexuală atât cât e nevoie, astfel încât să nu apară plictisul. Ei fac toate aceste lucruri fără să simtă vreun efort. Și nici nu este un efort. Din moment ce iubești o persoană, este cât se poate de normal să te implici, mai ales în zona sexuală.

De partea cealaltă, cei care iubesc adolescentin, adoră nesiguranța îndrăgostirii și tânjesc după această nesiguranță. Ei se simt vii pe gheața fragilă a incertitudinii. Pentru ei, implicarea în cuplu (pe termen lung) este un real efort și nu prea văd utilitatea acestui efort. Ei sunt cei care se plictisesc rapid, cei care vor să revină la starea de îndrăgostire, cei care preferă să schimbe partenerul/a și nu pozițiile.

Vedeți? Avem două abordări complet diferite!

Unii vor - știind și de ce; alții nu vor - neînțelegând de ce 🙂

Aseară am văzut ambele tabere.

Mai există o zonă de discuție - cea a misterului/ cunoaștere.

Unii spun că misterul ține cuplul pe jarul pasiunii; alții spun că dincontră, cunoașterea temeinică a celuilalt face ca lucrurile să fie mai interesante. Și aici cred că putem face o delimitare clară între iubirea matură și cea adolescentină.

Acum, haideți să ne întrebăm: de ce ne plictisim de sexul cu același partener?

Și să analizăm câteva variante:

1. Pentru că este inevitabil
Toate lumea știe că pe măsură ce timpul trece, pasiunea și dorința se atenuează. Așa este. Cam asta ar fi dinamica relațiilor. Și totuși, nu a zis nimeni că pasiunea și dorința mor total. Ele pot muri total dacă le lași, adică dacă nu mai vrei să te implici.

2. Pentru că nu mai vrem
Exact! De fapt ăsta este principalul motiv pentru care ne plictisim de sexul cu același partener. Nu mai vrem să-l/o vedem cu ochii dorinței, nu mai vrem să încercăm lucruri noi (apropo, multe persoane n-ar încerca ceva nou cu o persoană cunoscută, optând mai degrabă pentru încercări vulcanice cu necunoscuți); nu ne mai facem timp pentru sex (și aici nu mă refer la coieli între două pauze publicitare); prioritizam orice altceva, mai puțin viața noastră sexuală.

Sunt doar câteva aspecte ce pot produce plictis.

Ce fac oamenii care se plictisesc?

a) Schimbă partenerii - fără să realizeze că vor ajunge tot la plictis
b) acceptă să ducă o viață lipsită de erotism

Cum putem evita plictisul sexual?

Prin implicare și prin imaginație, cultivând cu atenție spiritul de aventură.

Creierul nostru nu se simte prea bine sub influența rutinei, mai ales când vine vorba despre sex. Drept urmare, din când în când e okay să îi dăm câteva scurt-circuite, astfel încât să ajungă să spună: aham, uite ceva nou!

Când face asta, el se pune în mișcare și te inundă cu hormoni de cea mai bună calitate.

Plictisul sexual poate fi evitat, nu e vreo mare știință!

Trebuie doar să vrem...

Păreri?

FOTO credit: thoughtcatalog.com/