Îmi place vorba asta! E foarte tare! Mai ales atunci când nu are niciun suport, mai ales atunci când îți este azvârlită în nas după o lună, maximum două, de relație.
Nu cred că există vreo persoană care să nu se simtă plutind atunci când aude această formulare: 'ești dragostea vieții mele!'
Fix în momentul ăla, simți cum de undeva, din pământ, începe să ți se ridice un soclu pe care ești urcat/ă.
Te simți ca un zeu, ca o regină... ai senzația că ești SUPREMUL pe lume. Nimeni nu mai e ca tine.
Ești atât copleșit/ă de această atenție cu care ești cadorisit/ă, încât simți că ești un personaj de poveste. Cum să mai gândești corect în asemenea momente?
Cum să mai spui: 'hey, stai așa, cum adică sunt dragostea vieții lui/ei? După 2 luni? Pe ce se bazează? Nici măcar nu avem suficiente experiențe comune!'
Concluzia 1: Atunci când ești în al nouălea cer al dragostei, nu prea ai chef să te trezești brusc în pivnița rațiunii!
Preferi să plutești, alegi să plutești și spui: 'nu poate să mi se întâmple nimic'.
Noelle Nelson, autoarea cărții 'Relații periculoase', are o grămadă de motive să-ți spună: 'te înșeli, ți se pot întâmpla multe!'
Ea susține că atunci când ți se acordă prea multă atenție, prea repede, nu ar fi rău să-ți pui niște întrebări vis-a-vis de motivele pentru ca ți se acordă atenția respectivă.
Nu e ușor! Dacă atenția asta vine pe fondul unei tristeți... atunci aș spune că este aproape imposibil să mai gândești rațional. Ești drogat/ă... cu aromele dragostei.
Și totuși, deși dragostea sună bine, deși beția ei ne poartă pe niște valuri interesante, nu trebuie să renunțăm la rațiune. Niciodată! Dacă facem asta, riscăm să ne transformăm în victime.
De ce spun asta? Pentru că atunci când ești pus/ă pe un piedestal, imediat cum v-ați cunoscut, ar fi interesant să te întrebi: 'de ce?'
'Pentru ce toată atenția asta?', 'Pentru ce toate gesturile astea de tandrețe și generozitate?', 'Pentru ce graba asta de a vă muta împreună sau de a face sex?'...
Aveți cumva 80 de ani și timpul bate altfel?
Pe ce se bazează persoana aia când îți spune că ești dragostea vieții ei? Nu cumva pe o proiecție, pe un potret pe care ți-l pictează zilnic, dar care nu are nicio legătură cu realitatea?
Gândește-te!
Să pătrundem puțin în spatele acestei atenții bruște. Putem găsi abuz? Putem!
E firesc. Atunci când o persoană te urcă pe un piedestal, ție îți place, însă chiar nu-ți dai seama ce presiune a fost pusă pe umerii tăi? Chiar nu realizezi că din momentul în care te-ai urcat acolo, ești cât se poate de obligat/ă să corespunzi așteptărilor?
De aici și până la eșec este doar un pas! Și, ce se poate întâmpla atunci când nu corespunzi? Să produci reacții violente din partea celui/ei care ți-a pus pe umeri presiunea perfecțiunii.
Și uite așa, de unde erai dragostea vieții lui/ei, te poți trezi ca fiind cel mai mare coșmar al vieții lui/ei; așa cum au fost și cei/cele dinaintea ta!
Ooops, nu-i așa că-i nașpa să cazi de pe piedestal?
'Ești dragostea vieții mele' are sens doar atunci când este o concluzie obiectivă, o concluzie bazată pe ani de zile de conviețuire, pe ani de zile de experiențe comune. Doar atunci 'ești dragostea vieții mele' poate avea sens.
Dacă vine la 2-3 luni de la începerea relației, ar fi bine să vă puneți întrebări. Ar fi bine să vă luați măsuri de precauție. De ce vrea omul ăla să vă facă să vă îndrăgostiți de el rapid? Nu cumva de teamă să nu realizați că, de fapt, nu este nici pe departe așa cum vrea să pară?
Toți abuzatorii fac asta! Toți sunt mierea lui Dumnezeu... până când soclul este terminat. Din momentul ăla, ei se transformă în judecători... iar vinovații sunteți voi.
Merită? Nu!
Drept urmare, hadeti să raționăm, fie și atunci când suntem copleșiți de atenție.
Să nu uităm că, înainte de orice, omul este o ființă care simte și gândește!
Să nu ne oprim la simțire...
Foto Credit: speculatorny.com/