Iubirea este un cec în alb pe care timpul își va grava verdictul: fericire sau suferință! La început, tu semnezi, însă nu ai nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla mai departe.
De aici încolo, parcursul se află în mâinile tale. În mâinile tale și ale partenerului/ei! Voi sunteți cei care veți modela verdictul final: fericire sau suferință!
Dacă vă implicați, dacă înțelegeți faptul că sentimentele nu sunt suficiente pentru succesul relației voastre; dacă vă respectați dorințele și nevoile și învățați să vă acceptați diferențele, dacă înțelegeți că iubirea pleacă de la un sfat cât se poate de simplu - SĂ NU FACI RĂU! -, atunci șansele de succes pot fi considerabile.
În schimb, dacă vă îmbătați cu așteptări nerealiste și așteptați ca iubirea să vă rezolve problemele sau să umple golurile dintre voi... atunci veți avea mari probleme.
Iubirea nu vine de la sine și nu se petrece de la sine.
În plus, aș îndrăzni să spun că iubirea nu este sănătoasă by default. Mark Manson are dreptate când spune că, cel puțin la nivel de concept, iubirea este neutră! 'Ea poate fi sănătoasă sau nesănătoasă, te poate ajuta sau îți poate face rău. Iar asta depinde de două lucruri - de ce și cum iubești o persoană și de ce și cum ești iubit/ă. Iubirea, de una singură, nu este niciodată suficientă pentru a susține o relație. Tot ce face o relație să meargă necesită un nivel adânc de admirație reciprocă'.
E complicată treaba asta cu cecul în alb. Implică un risc major, dar asta nu e neapărat ceva rău. Mie îmi place provocarea cecului în alb. Nu-ți permite să te culci pe o ureche, nu te lasă să lenevești. Cecul ăsta te ține mereu în priză, te ține mereu atent la relația ta.
Iar asta e o mare realizare. De ce? Pentru că ești prezent/ă atunci când apar toate schimbările din cuplu. Să nu vă imaginați că dacă ne-am combinat, că dacă ardem puternic, că dacă visăm la cai verzi pe pereți, vom rămâne în starea asta toată viața. Nu rămânem!
Știți care este cel mai trist lucru care se poate întâmpla într-un cuplu? Ca cei doi să-și dea seama că s-au dezvoltat pe căi separate! Asta doare cel mai rău! Când ajungi în punctul ăla... soluțiile sunt puține, spre deloc.
Mai există o situație care doare tare - ca unul să lucreze cu el, să se dezvolte constant, să fie interesat de anumite lucruri, să-și crească nivelul de cunoaștere; iar celălalt să nu facă nimic. Și aici se dezechilibrează energiile din cuplu, iar cei doi pot ajunge să nu-și mai găsească puncte comune. Rezultatul? Semnătură pe cecul în alb: despărțire!
Marii dușmani ai relațiilor nu sunt cei externi, ci cei din interior! Uitați de ispite, uitați de minciună etc... Dezechilibrele se produc întotdeauna înăuntru. De acolo se rup toate relațiile. Acolo unde apare o sursă externă, putem vorbi deja despre efecte... cauzele sunt de multă vreme declanșate.
Iar o posibilă cauză este absența acelui nivel adânc de apreciere.
E cam nasol să pleci la drum cu un nivel superficial de apreciere, nu credeți? Ulterior, poți ajunge să-ți dai seama că nu ai ce să apreciezi. Întâlnesc foarte des astfel de cazuri. De aceea, cred că ar fi interesant ca tinerii să își pună la fiecare început de relație următoarea întrebare: 'ce apreciez eu la omul ăsta?' Este o întrebare aparent simplă, însă răspunsurile pot indica nivelul de superficialitate al relației lor.
Dacă răspunsurile gravitează în jurul suprafeței, cum ar fi: 'pentru că are o carieră' sau 'pentru că mă scoate în oraș' sau 'pentru că îmi ia cadouri', atunci e posibil ca profunzimile voastre să fie neatinse de ceea ce simțiți în acel moment. Totul se desfășoară la suprafață. Sincer, eu nu cred în relațiile care pleacă la drum cu profunzimile ne-explorate. Pur și simplu nu cred în ele. La 20 de ani puteam jura că nu e nevoie de mai mult. Zece ani mai târziu... semnam verdictul pe cecul în alb: divorț!
Acum, la 40 de ani, văd lucrurile cu totul altfel și jur că nu aș mai intra într-o relație fără să cunosc profunzimile partenerei. Și încă ceva - nu aș mai accepta pentru nimic în lume să renunț la dorințele și nevoile mele pentru a-i face pe plac altcuiva. Este cea mai mare greșeală pe care am făcut-o și pe care nu mai sunt dispus să o repet.
Pentru ca verdictul timpului să fie favorabil, este nevoie ca relația să fie formată din două individualități sănătoase și fericite. Așa că grijă mare la motivul pentru care intrați în relații. De asta depinde verdictul pe care timpul îl va așterne pe cecul în alb pe care-l semnați la început.
Fericire? Suferință? Verdictul depinde de voi și de modul în care vă raportați la iubire!
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: utahdivorce.biz/