Interesantă întrebare. Fac pariu că mulți și-au pus-o! Deși am scris zeci de texte despre iubire, poate chiar sute, nu aș putea da o definiție exactă și, din păcate, nici DEX-ul nu ajută prea mult.
Dacă ai curiozitatea să arunci un ochi prin DEX, vei afla următoarele: „iubire = sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit“. Gheață la mal, nu alta. E ca faza aia din fotbal: „Du-te, Dică!“, doar că în loc de teren advers este un teren minat.
Acum, că DEX-ul ne-a băgat în ceață la greu, haideți să vedem ce Dumnezeu este iubirea asta? O flamă hormonală? Fluturi în stomac? Potrivire sexuală? Conviețuire în aceeași ecuație? Chimie? Magie? Ce să fie?
Până să intrăm în dezbatere, propun să începem cu o bornă, cu un soi de kilometru 0. Or, aici, ținând cont de generația de care aparțin, zbor cu gândul la un refren al anilor '90. „What is love? Baby don't hurt me!“
Cred că de aici trebuie să plecăm - de la ideea de a nu face rău! Mi se pare extrem de important, chiar dacă pentru unii poate suna religios. Pe mine mă trimite mai degrabă în zona bunului-simț elementar, în sensul că nu ai cum să iubești o persoană și, în același timp, să o faci de căcat, să o distrugi: fizic, emoțional etc. E imposibil! Aia numai iubire nu e! Mai degrabă un abuz.
Acum, a sosit momentul primei pauze publicitare: imaginează-ți o voce gravă, à la Victor Rebengiuc, care spune: „IUBIREA ȘI ABUZUL NU FUNCȚIONEAZĂ ÎN ACEEAȘI ECUAȚIE!“.
„Cât adevăr“, vei șopti printre dinți, permițând vinului să-ți inunde interioarele gurii. Păi, chiar așa este! Iubirea este alergică la abuz. Se umple de bube pe tot corpul.
Haideți totuși să explicăm ce înseamnă treaba asta cu SĂ NU FACI RĂU!
Simplu: tot ceea ce faci – orice vorbă, acțiune, decizie pe care o iei – nu trebuie să afecteze persoana de lângă tine. În sens negativ, bineînțeles. Iar chestia asta poți să o botezi cum
dorești: democrație, onoare, moralitate, bun-simț etc.
„Păi, și iubirea unde e? Asta sună mai degrabă a respect“, vor fi de părere unii. Exact! Cine a spus că iubirea și respectul nu au legătură? Au o foarte mare legătură. Or, dacă plecăm de la ideea că baza iubirii este „să nu faci rău“, atunci ajungem la o altă concluzie interesantă: IUBIREA ÎNSEAMNĂ (să faci) BINE! Bine pe care îl oferi și pe care îl și primești. În iubire nu prea există zone neutre (dacă le știe cineva, aștept păreri). Iubirea are însă o particularitate
interesantă: ea funcționează doar cu dublu sens – de la tine și spre tine. Tot ce nu are dublu sens reprezintă o scurtătură către instabilitate și suferință.
Pauză! Aceeași voce gravă: ÎN IUBIRE ESTE MUSAI NEVOIE DE DOUĂ PERSOANE FERICITE! (voce fundal: iubirea te conectează de nu te vezi)
„Hă, hă, hă, bravo, bă, ai inventat apa caldă! Auzi la el, să oferi și să primești bine! Ceva nou?“, se trezește un comentator „iluminat“. Nu, nimic nou! Deși, fie vorba-ntre noi, când văd astfel de reacții, realizez că binele este tot timpul nou!
„Bine, bine, teoria ca teoria, dar ce facem cu practica? Asta ne omoară“, va spune o comentatoare moderată. Practica ne omoară, e adevărat, până când ajunge să nu ne
mai omoare! Pfiu, drace! Și m-am jurat că arunc cartea aia a lui Tolle. Frate, ăsta e molipsitor. Practica ne omoară tocmai din cauza convingerilor de secol trecut, ba chiar de secol 19,
vizavi de relații, sex, iubire, familie, roluri de gen etc. De aia ne omoară! Pentru că am rămas vechi în convingeri, însă relațiile s-au schimbat enorm.
Iubirea modernă, iubirea secolului 21, nu mai înseamnă supunere, ci parteneriat, sau, dacă vreți, o su(s)punere a relației, adică o plasare a ei deasupra oricărei alte activități zilnice. În plus, familia nu mai are un stâlp, bărbatul, ci doi:și bărbatul, și femeia; deci, lucrurile s-au schimbat total față de prima jumătate a secolului trecut.
În condițiile în care femeia are capacitatea și dreptul de a alege ce vrea să facă cu propria viață și cu propriul trup, nu mai putem vorbi despre o femeie supusă, ci despre o parteneră cu drepturi depline în relație. Până mai ieri, lucrurile nu stăteau deloc așa, iar bărbații profitau din plin de absența drepturilor din „tabăra“ femeilor.
Acum, ele au toate drepturile și nu ezită să și le revendice, indiferent dacă bărbații pot sau nu să înțeleagă acest lucru. Sigur că încă există femei supuse și bărbați care se cred superiori. Este firesc să fie așa. Ca orice proces de tranziție, și ăsta necesită timp. Old habits... știți voi!
Ca să ajungem să avem un cuplu modern, un parteneriat, este nevoie să rescriem tot ceea ce știam despre cuplu și, de ce nu, despre iubire. Societatea evoluează rapid, tehnologia bagă trap, la fel și cuplurile/familia etc. Doar nu credeați că zona asta ar fi criogenată...
Care este soluția? Să fim deschiși! Deschiși către schimbare,către informație, către învățare, către evoluție. Și mai ales să înțelegem că iubirea nu ține cont de culoare, orientare
religioasă, orientare sexuală, gen sau naționalitate.
Solo spot – IUBIREA NU ARE GRANIȚE!
Unii vor spune că iubirea nu poate fi programată sau învățată sau că e ceva care se întâmplă spontan. Oare? Să fie, oare, ceva ce ține strict de instinct? Ceva ce ne este dat tuturor? Dacă e așa, atunci de ce nu ne iese? Nu cumva pentru că, în realitate, habar nu avem ce înseamnă iubirea?
Nu cumva pentru că suntem otrăviți cu tot felul de comportamente/convingeri care nu au nicio legătură cu iubirea, ci cu toxicitatea?
Vorba lui Erich Fromm: „Din moment ce învățăm să mergem, să scriem, să ne purtăm în societate, nu credeți că ar trebui totuși să învățăm și să iubim? Pe noi înșine și pe ceilalți?“ Așa cum frumos spune și dr. Gerard Leleu în cartea sa „Cum să fim fericiți în cuplu (Intimitate, senzualitate și sexualitate)“: „Cunoașterea nu ucide nici elanul, nici tandrețea. Dimpotrivă, le îmbogățește, le nuanțează infinit, le inspiră mii de acorduri. (…) De altfel, dacă instinctul sau imaginația fiecăruia ar fi atât de roditoare, iar tandrețea și poezia atât de răspândite, n-ar exista atâta plictiseală în alcovuri“.
Foarte mulți oameni cred că știu totul despre iubire, că nu mai au nevoie să citească, să cunoască sau să învețe ceva ce le este dat by default. Doar au iubirea în ADN. Rezultatul?
Cabinetele de terapie sunt pline de femei, de bărbați și de copii.
PAUZĂ (DIN NOU) – Copiii nefericiți sunt nota de plată a necunoașterii adulților.
Cabinetele sunt atât de pline, încât am ajuns să ni se spună „generația Xanax“. Uite că mie nu-mi place numele ăsta! Na! Așa sunt eu, un Capricorn încăpățânat!
P.S.: Acesta este un fragment din cartea 'Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor', pe care urmează să o lansez peste câteva zile. Dacă vrei să te numeri printre primii cititori ai cărții mele, intră AICI, înscrie-te și vei avea ocazia să poți comanda cartea cu autograf, dar și să beneficiezi de surprizele pregătite pentru primii 200 de cititori.
Foto Credit: jaywicks.com/