Lacrimile sunt benefice în iubire. Însă doar atunci când au la bază fericirea, bucuria, joaca... Ați plâns vreodată de bucurie? Ați plâns vreodată pentru că ați fost apreciați, pentru că v-ați simțit iubiți?
Eu am pățit-o de câteva ori. Este o trăire extraordinară. Este acel plâns de fericire, lacrimile alea nu-ți ard fața, ci îți bucură sufletul. Bucuria ta atinge un nivel aproape imposibil de descris.
Dacă celălalt te întreabă de ce plângi, nu poți să-i răspunzi exact, însă ești conștient de faptul că ești fericit. Mai ales în momentul ăla, cuvintele sunt inutile. Fericirea ți se citește pe față, în ochi și, de ce nu, în lacrimi.
Să vorbim puțin și despre celălalt tip de lacrimi, despre lacrimile care au la bază suferința/lipsa. Alea sunt lacrimile care lasă brazde adânci pe obraji, sunt lacrimile care nu au ce să caute în iubire.
Iar aici nu mă refer la suferința pierderii unei persoane dragi. Asta se poate întâmpla, iar suferința este lesne de înțeles. Aici vorbesc despre iubirile nesănătoase, alea în care oamenii mai mult plâng decât râd.
Când ajungi într-o astfel de situație, nu ar fi rău să te întrebi: „Okay, ce mai caut eu în relația asta?“ Pe bune, acolo unde este bine, lacrimile de suferință nu au loc. Acolo au loc doar lacrimile de bucurie. Alea da, au tot dreptul să fie acolo. Cele de suferință, nu, nu au. De ce? Pentru că iubirea nu are legătură cu suferința, așa cum mulți tind să creadă. Nu are. Nicio treabă. Iubirea înseamnă bine. Înseamnă +. Suferința înseamnă –, adică rău. Doare!
Iubirea și suferința nu pot funcționa în aceeași ecuație.Sunt construcții complet diferite. Iubirea înseamnă bucurie reciprocă, nu „tortură reciprocă“, așa cum o considera Proust.
Tortură sub semnul iubirii, răul sub semnul iubirii, lacrimile de suferință... sub semnul iubirii... sunt semne de dezechilibru. Multă lume confundă suferința cu iubirea, crezând că așa e normal. Nu e!
Iar convingerile lor sunt strâns legate de ceea ce au văzut în mediul în care au trăit. Un băiat crescut de o mamă victimă va deveni adult și va crede că femeile chiar nu au cum să fie fericite lângă bărbați și, fie va încerca să se convingă de acest lucru, producându-le tot felul de stări nașpa partenerelor, fie va evita apropierea de femei, pentru a nu le vedea nefericite, așa cum a fost mama lui. Este un model pe care l-a cunoscut și nu mai vrea să-l vadă.
O mamă-victimă, o mamă care și-a crescut băiatul cu reproșuri și replici de genul: „Toată viața m-am sacrificat pentru tine“, nu are cum să-i imprime băiatului ei un model feminin corect. El se va dezvolta și nu va putea să identifice o femeie sănătoasă.
El va cauta doar modelul pe care l-a văzut în casă. Și e firesc să fie așa, pentru că este singurul tipar pe care-l cunoaște. În momentul în care am început să lucrez cu mine și să văd de unde provin anumite probleme cu care m-am confruntat de-a lungul anilor, mi-am dat seama că toate femeile care au trecut prin viața mea aveau ceva din mama.
Aici nu mă refer la aspectul fizic. Nu despre asta e vorba, ci despre comportament. În general, atunci când întrebi pe cineva ce legătură există între fostele partenere (valabil și la femei), îți va spune, aproape întotdeauna, că nu există nicio legătură. Și îți va spune culoarea părului, ochilor, înălțimea, formele etc.
Nu se va gândi nicio clipă la trăsături comportamentale comune, cu atât mai puțin la corelații cu comportamentul părinților. Însă atunci când reușești cu adevărat să lucrezi cu tine, treci peste formă și forme și intri adânc în profunzime, analizezi fondul. Acolo sunt adevăratele răspunsuri la întrebări.
Acolo să vezi lacrimi! Însă sunt lacrimile trezirii, pe care le-aș cataloga ca al treilea tip de lacrimi. Sunt lacrimi de tristețe, pe de-o parte, pentru că realizezi anumite lucruri care s-au instalat în copilărie și ajungi la întrebări de genul: „De ce eu?“, „De ce mie?“, dar și lacrimi de bucurie, pentru că ai descoperit sursa și te simți motivat să începi să schimbi acel pattern. Poți să-ți faci chiar un scop din asta.
Revenind la lacrimi, după cum vedeți, am identificat trei tipuri. Iar dacă le legăm de iubire, aș spune că doar cele de bucurie și cele ale trezirii au legătură cu iubirea. Cele care sunt produse de suferințe, indiferent că sunt fizice, psihice sau emoționale, țin de comportamente toxice, nicidecum de iubire.
P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI.
Foto Credit: aaj.tv/