'Lasă-mă să te ajut să-ți descoperi comoara din tine', scria într-un mail primit acum câteva zile. Un spam, evident.
De curiozitate, m-am uitat puțin la descrierea duduiului. Trecuse prin toate - de la yoga, la reiki și de la NLP, la 'lider motivațional'.
Mai că nu fusese prieten cu Mickey Mouse. În rest, CV-ul lui le avea pe toate. Era prea tânăr pentru a fi atins nivel de mastery în ceva.
Să nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu motivationalii. Urmăresc cu drag oameni ca Robbins sau Sharma. Pe Sharma l-am și cunoscut. Oamenii ăia chiar știu ce fac și sunt profesioniști.
Eu am o problemă cu impostorii. Cu cei care știu și cu ortodoxia și cu budismul și cu psihologia, dar și cu ezoterismul, amestecând culturile și ideologiile cu o inconștiență fascinantă.
De ce le spun impostori? Pentru că vor să mă convingă de ceva! Iar asta cu 'comoara din tine' este cea mai mare minciună posibilă.
Vezi Doamne, tu te-ai născut geniu, dar nu cunoști acest aspect pentru că ești rânced de prost , însă ei, prin metode 'specifice', știu exact ce fel de comoară se ascunde în tine și, mai mult decât atât, știu să o și scoată afară, bineînțeles, contra unei sume modice 🙂
Acum, cred că ar fi cazul să spunem faptul că nu toți oamenii din lumea asta au comori ascunse în ei, că nu toți oamenii din lume pot ajunge în vârf. Să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. Chiar e nevoie și de oameni care să care pianul pe scări 🙂
Cât despre comoară, asta este o tâmpenie cât China de mare. Nimic se obține fără să faci ceva, fără să înveți, fără să te dezvolți constant.
Să vă dau un exemplu - mie mi-a plăcut întotdeauna să scriu. Încă de când eram mic. Nu mi-a plăcut niciodată școala clasică, însă mi-a plăcut să scriu. Iar în copilărie eram îndrăgostit de Dumas. Mai târziu, când muzică rap a ajuns în urechile mele, ceva s-a întâmplat. S-a trezit comoara 🙂
Glumesc! A apărut o oportunitate care s-a îmbinat foarte bine cu pasiunea mea pentru scris. Și am profitat de această oportunitate. Cum? Muncind! Ca boul la jug. Îmi plăcea mie să scriu, însă versuri nu scrisesem, așa că era ceva nou pentru mine. Ce am făcut? Am studiat! Am repetat, am învățat, am greșit, am șters, am rescris, am rupt caiete întregi, am tocit zeci de casete... Am crescut! Nici vorbă de comoară interioară! Dacă ar fi existat o comoară interioară, atunci aș fi fost bun din start. Or asta, sper că sunteți de acord, nu se întâmplă.
Mai târziu, a apărut o nouă oportunitate, tot legată de scris - presa! Și asta era ceva nou pentru mine. Însă am profitat și de această oportunitate, cu interes și mare curiozitate. Și ce am făcut? Am muncit. Enorm! Zile și nopți pierdute în fața calculatorului, pentru a învăța să simt tastatura, pentru a învăța programele de scriere, netul etc... Comoară interioară? Nope! Muncă! Multă muncă! Sigur, putem spune că există și ceva talent, însă pe ăsta l-aș pune pe seama culturii de familie, nicidecum pe știu eu ce vrajă interioară.
După episodul presă, a venit oportunitatea asta cu blogul. Din nou, ceva necunoscut! Am profitat și de această oportunitate. Cu același interes și curiozitate. Și ce am făcut? Am început să studiez. Doar nu credeți că experiența personală este suficientă pentru a scrie despre relații, nu?
Contează și experiența personală, chiar foarte mult, însă, pe lângă asta, e nevoie de mult studiu. Mult și variat. Iar asta înseamnă cursuri, cărți, interacțiune cu oamenii etc...
Comoară interioară? Nici vorbă! Muncă, multă multă, însă cu plăcere, fără efort.
Haideți să nu mai credem în cai verzi pe pereți și în comori ascunse. Nu există așa ceva. Dacă vrei să faci ceva, trebuie să începi cu dorința de a face acel lucru, peste care să pui muncă, multă muncă, deschidere și curiozitate, 'foame' de cunoaștere, așa cum spune Robbins, dar și pregătirea pentru un eventual eșec.
Eu nu cred în comori ascunse, ci în muncă și studiu.
Voi?