'O viață bună este inspirată de iubire și ghidată de cunoaștere. Nici iubirea fără cunoaștere și nici cunoașterea fără iubire nu pot produce o viață bună', a scris la un moment dat Bertrand Russell.
Sună excelent! Și totuși, pare-se că nu prea ne iese. Ratăm cu poarta goală și la capitolul iubire - și aici nu mă refer doar la iubirea romantică; dar și la capitolul cunoaștere.
Rezultatul? Nefericire, depresie, anxietate!
Nu cu mult timp în urmă, am scris un text despre recunoștință. Chiar am vrut să văd cum se raportează oamenii la acest concept. Am vrut să văd câți oameni sunt capabili să fie recunoscători pentru lucrurile pe care alți oameni le fac pentru ei.
Rezultatul nu m-a mirat foarte tare! O majoritate covârșitoare îi era recunoscătoare lui Dumnezeu. Și atât!
Cumva, chestiunea asta ține și de sistemul nostru de educație. Foarte mulți români au fost crescuți cu ideea potrivit căreia Dumnezeu este mai presus de tot și de toate și că toată viața lor trebuie să fie închinată Lui, oamenii necontând.
În acest context, ne poate mira faptul că nu știm să apreciem? Că nu știm să fim recunoscători pentru lucrurile pe care alți oameni le fac pentru noi?
De multe ori, atunci când cineva face ceva bun pentru noi, orice, nu contează, avem tendința de a spune: 'a fost un cadou/semn de la Dumnezeu', devalorizând complet persoana care chiar te-a ajutat.
Nu mi se pare deloc corect! Suntem din ce în ce mai singuri, din ce în ce mai distanți unii cu ceilalți. Luăm totul ca pe ceva ce ni se cuvine și devalorizăm oameni și comportamente fără să ținem cont de ce simt ceilalți.
Or acest gen de abordare afectează toate relațiile din viața noastră - începând de la relațiile romantice și până la cele de muncă sau la cele de prietenie.
Oare cum poți avea relații solide, câtă vreme tu nu ești în stare să apreciezi o altă persoană, cât vreme tu nu poți să fii recunoscător altor oameni? Nu prea se poate, nu-i așa?
În relații se întâmplă același lucru! De fiecare dată când am scris despre apreciere - care, de altfel, este un pilon esențial al oricărei relații sănătoase -, s-a găsit cineva care să spună 'mai întâi trebuie să ai ce să apreciezi'. De fiecare dată, răspunsul meu a fost - ce să cauți lângă o persoană pe care nu o apreciezi? Cum să intri într-o relație cu o astfel de persoană?
Este ilogic!
Vestea bună este că aprecierea se poate construi, se poate dezvolta, se poate exersa, zilnic.
Autorii cursului 'The Arts and Science of Relationships - Understanding the Human Needs', de la Universitatea din Toronto, propun un exercițiu care se numește: cei 3 D ai aprecierii.
Ce înseamnă acești 3 D? Discover - descoperă; Document - detaliază și Display - prezintă.
Totul începe cu identificarea acelor calități pe care le apreciezi la o persoană. Asta funcționează foarte bine atât în cuplu, cât și în cercul de prieteni sau la muncă. Îți iei o 'țintă' și începi să îi aplici acest exercițiu.
Întâi identifici acele calități pe care le apreciezi, apoi îți construiești argumentația, după care îți pregătești prezentarea. Ultimul pas, prezentarea, poate îmbrăca mai multe forme - de la întâlnirea față în față și până la scrisori, sms-uri, emailuri etc... De preferat ar fi să învățăm să ne manifestăm aprecierea față în față, celalalte modalități având un caracter destul de impersonal.
Ce trebuie evitat cu orice preț? Sarcasmul! Ăla nu ne ajută la nimic.
Așa că aprecierea trebuie manifestată cât se poate de curat.
Credeți că se poate face asta? Ați încercați vreodată să vedeți ce apreciați la o anumită persoană - prieten, partener sau coleg și să vă exprimați aprecierea? Cum v-ați simțit? Chiar sunt curios.
Russell are dreptate: 'O viața bună este inspirată de iubire și ghidată de cunoaștere'. Dar, pentru a putea construi această viață bună, cred că este esențial să învățăm să iubim și să (ne) cunoaștem!
Momentan, am senzația că doar ne prefacem...
Foto Credit: blackboxblue.wordpress.com/