Iubirea are nevoie de voință pentru a putea funcționa pe termen lung. Altfel, lucrurile se sting rapid. De ce spun că iubirea are nevoie de voință?
Răspunsul se află în definiția voinței: „Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor“.
Oare cum sună: orientarea conștientă spre iubire și efortul depus pentru atingerea scopului, adică a iubirii? Nu asta înseamnă oare ceea ce poveștile și filmele ne-au băgat în cap că se numește everlasting love?
Sigur, filmele ne-au prezentat partea siropoasă a iubirii, fără prea multe detalii legate de viața
reală, fără responsabilități, fără presiunea socială, fără presiunea creditelor, fără presiunea locativă etc.
Însă, trecând peste norișori și fluturași, pentru a putea funcționa în lumea iubirii chiar ai nevoie de voință. Iubirea trebuie să fie scopul tău. Iar acest scop nu este o destinație, ci o călătorie. O călătorie fără sfârșit.
E ca și cum ai pleca într-un tur în jurul lumii și nu ai mai reveni niciodată în același punct. Așa e și cu iubirea. Este o călătorie care nu are o destinație clară. Pur și simplu, te lași purtat de frumusețea trăirilor ei, de provocările spectaculoase, de complexitatea clipelor, de
succesiunea episoadelor ei…
De ce trebuie să vrem ca defiecare dată să ajungem într-un punct fix? Ce avem de pierdut
dacă ne dăm toată silința pentru a construi o iubire trainică… fără să ne propunem o destinație? Nu vi se pare că pe acea destinație scrie END?
Iubirea are nevoie de fermitate și de hotărâre, de implicare totală, 24 de ore din 24. Într-o lume în care ispitele pândesc la tot pasul, voința este un element extrem de important, aș spune chiar vital. Cum poți să construiești o iubire adevărată fără voință? Nu prea ai cum, nu-i așa?
În momentul în care iubirea devine scopul vieții tale, nu te mai împiedici de un eșec, ci înveți, cureți, ierți și mergi mai departe, pe cărările întortocheate ale iubirii.
Oamenii se tem de iubire, ajung să nu-și mai dorească iubirea, tocmai pentru că prin propriile comportamente induc finalități. Ei nu vor să se bucure de călătorie, ci vor să ajungă undeva, să se așeze undeva.
De aceea investesc atât de mult în începuturi. Au senzația că este suficient. Și, imediat ce au
ajuns acolo unde și-au propus, în cuplu sau în căsnicie, încep să se odihnească, fără să-și dea seama că iubirea lor se va trezi sufocată de bălării. Mulți se trezesc prea târziu. Alții se trezesc și se întreabă: „Ce caut eu aici? Nu mai este nimic de făcut“. Vedeți? Asta face lenea – dezbină și îndepărtează.
Cei care se iubesc cu adevărat nu se odihnesc imediat ce și-au atins scopul, cuplul sau căsnicia. Nu, alea sunt momente care îi motivează să exploreze și mai mult, cu o și mai mare
bucurie.
Sunt oamenii care au cele mai mari șanse să se bucure de iubirea aia din filme. Ei sunt exploratorii! Odihniții nu fac altceva decât să caute soluții antiplictis! Ia ghiciți cum arată soluțiile alea?
P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI
Foto Credit: huffingtonpost.com/