Abuzul domestic se poate transforma în infracțiune. Și în România! În sfârșit!
Și nu, nu este vorba despre bătaie, ci despre abuzul emoțional. Greu de dovedit, de altfel, însă extrem de util de adus în discuție.
În sfârșit putem discuta despre abuz în toate formele lui, semn că lucrurile se schimbă ușor ușor. Abuz nu înseamnă doar sex și bătaie, ci și abuz verbal sau, de ce nu, abuz financiar (adică depinzi 100% de partener, iar acesta te tratează cum poftește, știind că nu poți să faci nimic).
Ei bine, eu sunt de acord cu propunerile legislative ce urmează să pedepsească genul ăsta de abuz, însă cred că lucrurile sunt ceva mai complicate. De ce? Pentru că, pentru a putea avea efecte concrete, palpabile, trebuie umblat și la educație.
Chiar ieri am văzut o conferință Ted a lui Jackson Katz. El susține că abuzul se bazează pe o întreagă cultură centrată pe bărbat. El susține că atunci când se vorbește despre abuz, discuțiile se centrează exclusiv pe victimă - în general femeia -, abuzatorul ieșind complet din discuție.
El oferă și un exemplu despre cum se poartă aceste discuții.
Lucrurile încep cu fraza: 'John a bătut-o pe Mary'. Apoi se rostogolesc în 'Mary a fost bătută de John'. Urmează 'Mary a fost bătută' și 'Mary este o femeie abuzată'. După cum vedeți, John, adică abuzatorul, dispare din peisaj încă de la jumătatea discuției.
Mai mult, după abuz, oamenii încearcă să-și dea seama mai degrabă de ce Mary a atras în viața ei un abuzator, fără să îi intereseze de ce este John agresiv. Și uite așa, prin acest gen de abordare, se întreține o întreagă cultură centrată pe bărbat, o cultură care-i oferă bărbatului toate alibiurile posibile.
Kratz spune că, indiferent de direcție - fie că vorbim despre gen (adică despre femeie), despre orientare sexuală (adică despre gay), despre rasă... grupul dominant nu este implicat. Bărbații sunt întotdeauna omiși atunci când vorbim despre abuz. Se spune doar - un bărbat violent, de parcă ar fi un tramvai sau ceva. Se trece rapid peste agresor, peste ideea că violența domestica este o problemă masculină și discuția se axează rapid pe victimă. Nu mai spun că în multe cazuri chiar victima este blamată.
Vedeți, nu este suficient să schimbi doar legislația. Ar fi cazul să schimbăm și modul în care gândim vis-a-vis de violență. 'Să întrebi lucruri despre Mary nu duce nicăieri. Nu despre ea trebuie să vorbim. Trebuie să întrebi de ce a bătut-o John pe Mary, de ce violența domestică este așa o problemă majoră, de ce bărbații sunt atât de violenți cu femeile? Ce se întâmplă cu bărbații? Aici nu vorbim despre cazuri izolate, și despre o adevărată cultură, despre o adevărată structură educațională. Ce facem cu societatea actuală?', spune Jackson Kratz.
Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, trebuie să analizăm structura sistemului de educație, ce impact au media, pornografia, economia, de ce nu, Biserica, în întreținerea acestei culturi?
În general - și aici vorbesc din experiența personală - dacă îndrăznești să ataci grupul dominant, dacă vorbești despre problemele bărbaților, nu doar despre violență, ești făcut praf, ești condamnat, ești făcut poponar, feminist etc.
Ba chiar ți se spune că ții cu tabăra cealaltă. De parcă ar fi vreun război sau ceva 🙂 Kratz spune foarte frumos - societatea în care bărbatul abuzează femeia produce bărbați abuzați de alți bărbați.
Cam așa se întâmplă! Violența conjugală este învățată. Iar lucrurile astea trebuie să înceteze.
Este okay să transformi abuzul emoțional în infracțiune? Da! Va produce chestia asta schimbări rapide? Nici vorbă! Mi-e teamă că până când nu vom discuta cu cărțile pe față despre masculinitate, lucrurile vor rămâne la fel de tulburi.
Apropo, în timp ce citeați acest text, cel puțin 2 femei au fost bătute. Ce ziceți de asta?
P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI
Foto Credit: havenhousefsc.com/