Atacul este exemplul perfect de „așa nu“ în iubire. Nu are ce căuta acolo. Atac înseamnă confruntare între două părți. Ce se află în spatele acestei confruntări? Dorința de victorie!
Veste proastă pentru mulți: nu poți să iubești și să vrei să și câștigi! Astea două nu merg pe aceeași potecă a vieții.
De-a lungul anilor, am cunoscut o grămadă de oameni care atacau „preventiv“.
Pe modelul „Cea mai bună apărare e atacul“. Așa e! Asta funcționează, însă doar în sport! În relații nu merge așa. Cum să-ți ataci preventiv partenerul/a? Ai ceva la cap? E ilogic! Nu mai bine îl/o iubești?
Ca să-ți dorești să ataci preventiv, trebuie să ai o nesiguranță cumplită sau să te aștepți să fii atacat. În orice situație, inclusiv în relație. Or, ăsta este un mod de gândire ce dă iubirea afară direct pe geam.
Atacatorul este un micuț abuzator. De cele mai multe ori, tipul ăsta de om nu vorbește, ci urlă; nu ascultă, ci impune; zâmbește tot timpul superior și are o atitudine disprețuitoare.
Cam ca Gabriel Oprea. Ați văzut ce grimase de dezgust avea generalul?
Atacatorul poate îmbrăca mai multe haine: autoritarul (sau șefuțul), revoltatul (subordonatul, adică ăla care se gândește cum să îl dea jos pe șefuț), îndrăgostitul de contradicții – i-aș spune trollul; sabotorul – ăla care abia așteaptă momentul să spună: „Ți-am zis?“; temătorul; lingăul – cel care te linge atât de bine, încât te simți în pericol; ignorantul – ăla care nu ascultă ce spun ceilalți; răzbunătorul – interesant animal, tipul ăla care nu uită nimic: „Am o memorie de elefant“; timoratul – ăla care pune teama înainte de orice, chiar și înaintea iubirii, de genul: „Și dacă...“, tupeistul – pe asta îl doare-n cur (doar aparent), vigilentul – este cel care stă mereu cu satârul la vedere și caută motive de conflict; inconștientul – cel care nu se gândește la pericole; iritatul – cel care nu suportă nicio contrazicere; solitarul – își face scut de protecție din propria izolare; divul – cel care orbește prin prezență; răsfățatul (pretențiosul) – cel care crede că se pișă fulgi de nea; intolerantul – e plină lumea de ei; este genul care condamnă tot ceea ce nu înțelege; psihopatul – cel care îi persecută pe toți, fără să aibă vreun regret etc.
Vedeți câte măști? O grămadă!
De ce spun că atacatorul este nesigur? Pentru că în toate acțiunile lui folosește tot felul de scuze care indică această nesiguranță: „În lumea asta supraviețuiește doar cel puternic“; „Prefer să fiu lupul decât mielul“; „Mai bine să moară mă-sa“; „Femeilor le plac masculii alfa“ (așa e, doar că alfa nu înseamnă bou); „Dacă nu atacam, acum nu mai eram aici“ etc. Tone de justificări!
Omul sigur pe propriile forțe, omul asumat, nu are niciun motiv să atace pe cineva. Cu atât mai puțin pe partenerul/a de viață. El știe că ăla este ultimul război de care are nevoie.
Ei bine, știți ce e mișto la oamenii agresivi? Că la un moment dat, adică atunci când Dumnezeu nu se uită doar la cum fac sex oamenii., li se întoarce roata. Ce înseamnă asta?
Că atrag în viața lor persoane la fel. De aici și până la suferință, produsă sau primită, nu mai e decât un pas. Știți vorba aia: „Orice naș își are nașul!“
Pe mine, genul ăsta de persoană mă obosește. Pe bune, de ce aș sta eu să consum energie cu tot felul de frustrări născute din nesiguranță? Ce, m-am tâmpit? Serios, pe ăștia chiar îi evit. Să se bată ei/ele cu cine vor, nu cu mine. Cu mine să vină să aibă de-a face după ce se curăță de frustrări și frici.
Asta nu înseamnă că o relație trebuie să fie complet lipsită de conflicte. Nici vorbă! Într-o relație există și astfel de momente. Însă diferența dintre cei care trăiesc asumat și
iubesc și ceilalți este uriașă.
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI