Diner en Blanc – valul de culoare dintr-un București prăfuit

'Când mă uit la tine, văd expresia bărbatului pizdificat', mi-a comentat ieri un 'mascul' la poza de la Diner en Blanc. Pesemne, creierașul lui mic și ruginit nu a putut să proceseze o ținută all white la un bărbat.

Inutil să vă spun că și-a luat block! Nu avea sens să-mi pierd vremea cu el.
De ce am început așa textul despre Diner en Blanc?

Tocmai pentru a puncta faptul că românii (mă rog, nu toți) nu sunt obișnuiți cu noul.
De aici și comentariile de doi lei! Din păcate, în loc să tratăm noul cu interes și curiozitate, îl condamnăm, lucru care s-a întâmplat și cu Diner en Blanc pe ici-colo.

Numai că, dincolo de răutăți, evenimentul ăsta a adus o mega pată de culoare în centrul Capitalei. Vă rog să mă credeți, am fost acolo, așa că știu ce spun. Albul ăla îți lua ochii! Pur și simplu.

Mi s-a părut superb.

În plus, într-un asemenea decor, te simți ca la o terapie... cu BINE!
diner5

Nu ai cum să te enervezi. Chiar vorbeam asta cu soțul Giuliei, tocmai când ne uitam la un paparazzo. Omul poza liniștit, fără pic de jenă!

Apropo, știți cum recunoști un paparazzo la un eveniment all white? Este singurul îmbrăcat în gri! Jur, nu e glumă!

Ca să revin, Diner en Blanc începe cu pregătirile.
Nu știu cum e la femei, însă la noi, bărbații, e complicat. Mai ales la capitolul pantaloni. Jur că nu mi-am găsit o pereche care să nu stea prea mulată pe gambe. M-am scos însă în Italia, când am fost în vacanță.

Greu! Greu de tot.
Cu cămașa și încălțările e simplu!

Apoi, e și mai haios drumul spre eveniment. Vă dați seama? Doi oameni îmbrăcați total în alb? Toată lumea se uita!
diner1A urmat întâlnirea de la Sala Palatului.
Acolo ne-am adunat vreo 30-40 de persoane, iar drumul până la parcarea de la Hilton a fost interesant. Se uita lumea ca la urs.
Nu mai spun că unii participanți veniseră cu scaune de picnic și mese. Am văzut două doamne care cărau un troller special, semn că știau cu ce se mănâncă Diner en Blanc.

Locația? Mi-a plăcut cum a fost aranjată. Superb! Organizatorii chiar și-au făcut treaba cu vârf și îndesat. În plus, curioșii puteau testa și conceptul de Diner in the sky.
diner4
Una peste alta, a fost foarte tare la Diner en Blanc. A fost prima ediție, însă sunt convins că evenimentul va crește de la an la an, așa cum s-a întâmplat peste tot în lume.

Eu sper să continue până când oamenii vor reuși să se albească și la suflet!
dinerbaloane