N-am fost niciodată în Turcia, dar ador mâncarea turcească! Cumva, este și firesc pentru noi, românii! Doar suntem mâncători de sarmale, nu?
Când am auzit că s-a închis Divanul din Floreasca, am zis: nasol, chiar era locul în care mergeam cu plăcere de fiecare dată când aveam ocazia.
Nu de alta, dar nu pot rata humusul lor, salata de pătrunjel sau chiftelele.
Doar pe astea trei dacă le iei și te saturi. Plus lipia... Mmmm!
Dacă mai pui și o bere Efes lângă, iese o masă de vis 🙂
Ei bine, Divan s-a întors! Nu pe Floreasca - acolo mai durează puțin lucrările -, ci pe Barbu Văcărescu, la numărul 241A.
Locul arată foarte bine, deși mai păstrează câteva elemente grecești ale Kuzinei 🙂
Însă terasa de afară este mișto, iar mâncarea... Bună de tot!
Eu am fost cu doamna și, ca de obicei, am încercat mai multe preparate.
Adică humus, tabule și o brânză interesant făcută la cuptor și ușor picantă, chiftele și kebap. O adevărată nebunie de arome.
În plus, Emre - unul dintre acționari - ne-a spus câteva lucruri despre planurile de viitor (apropiat), care sună bine de tot. Asta înseamnă în primul rând redeschiderea Divanului din Floreasca - și păstrarea celui din Barbu Văcărescu; dar și o idee care sper să le meargă și pe care încă nu sunt în măsură să o lansez aici.
În rest, aceleași probleme cu personalul, probleme pe care le au mai toți patronii de cârciumi din București. Soluția? Forța de muncă străină! Au început cei de la Therme cu angajați filipinezi, așa că e doar o chestiune de timp până când vom vedea străini și în alte locații.
Aia e, dacă românii nu vor să muncească, antreprenorii vor acoperi gaura de forță de muncă cu străini, indiferent de unde vin aceștia.
Ca să revin, vă recomand cu drag un drum până la Divan. Mâncarea chiar este bună de te lingi pe degete. Mai departe, consultați meniul - chiar aveți ce încerca.
În plus, deseturile mi s-au părut mișto. Noi am încercat două: unul făcut dintr-un fel de macaroane - foarte fresh
și un fel de tiramisu foarte interesant.
Poftă bună!