Este o întrebare pe care Esther Perel a lansat-o în comunitatea ei. Mi-a plăcut, recunosc. Drept urmare, m-am gândit să o preiau și să văd ce părere au prietenii din Atelierul de idei (grupul meu privat de discuții)?
De ceva vreme încoace, atunci când văd niște concluzii ale unui cercetător/psiholog, încerc să le verific, încerc să văd în ce măsură au sens și în România?
Iată câteva răspunsuri postate în Atelierul de idei:
'Așteptările, obsesia de a-l pune pe partener pe un piedestal ...astea sunt complicațiile noastre'.
'IUBIREA, ÎN GENERAL, ESTE COMPLICATĂ! Sau, dacă nu e, o complicăm noi!'
'Nu mai există timp pentru Noi... există timp doar pentru a face bani, bani... De unde iubire? Iubirea necesită timp petrecut în doi, comunicare etc... Ne iubim prin sms și inimioare pe fb... asta-i iubirea modernă.'
'Nu mai facem concesii, am învățat că merităm mai mult(:), viața ne oferă variante diferite de a substitui iubirea, avem creierul virtualizat'.
'Iubirea modernă este complicată pt că oamenii nu mai au răbdare. Sunt interesați de oportunităti mai mult decât de iubire, vor totul de la început. Tehnologia își spune cuvântul și există o oarecare teamă de monogamie'.
'Iubirea în sine nu este complicată, noi suntem complicați. Sunt prea multe pretenții, avem asteptări, dar de oferit mai puțin și am impresia că oamenii nici nu mai știu ce inseamnă cu adevătat cuvântul iubire'.
'Eu cred că noi o complicăm și ne complicăm inutil. Lăsăm să conteze, înaintea iubirii: orgolii, gelozii, răutăți, suntem mereu pe fugă, iubim pe apucate din lipsă de timp, nu ne mai acordăm timp să iubim și să ne iubim, nu îi acordăm iubirii timp să evolueze'.
'Pentru că avem prea multe pretenții? Pentru că nu mai știm să iertăm, suntem orgolioși...exagerăm, uneori căutăm să fie totul perfect, dar nu se poate așa ceva'.
'Pentru că nu prea mai există încredere în oameni, în vorbele și faptele lor'.
'Datorită faptului că unii nu înțeleg faptul că atunci când iubești... îi dai libertate celui de langă tine'.
După cum vedeți, se invocă egoismul, încapacitatea de a construi relații sănătoase, prioritizarea materialului în detrimentul relațiilor, orgoliile, neîncrederea în oameni și timpul, insuficient pentru a fi conectați la relații. Plus așteptări și pretenții complet nerealiste.
Ia să vedem ce a identificat Esther Perel.
a) În cazul celor aflați în relații
O lista nesfârșită de așteptări pe care le punem pe umerii partenerilor. Acum câteva zile, când am întrebat: de ce ați divorțat/v-ați despărțit, am observat în multe răspunsuri faptul că după o anumită perioadă de relație, timp în care au apărut și copiii, anumiți bărbați s-au refugiat în alcool și au devenit violenți. Oare de ce? Sigur, femeile lor s-au grăbit să spună că sunt slabi și că au fugit de responsabilități. Întrebarea este: oare cine le-a pus responsabilitățile alea în cârcă? Haideți să admitem faptul că o relație înseamnă armonie, nu caznă. Nimeni nu are dreptul să-și sufoce partenerul cu pretenții aberante sau cu responsabilități ucigătoare de idealuri și dorințe. Nimeni! Așa că grijă mare la ce vă doriți și mai ales ce faceți în relațiile voastre.
b) Pentru cei care sunt între relații, adică liberi
'Oamenii se află într-o constantă căutare a noului. Ne upgradăm telefoanele, mașinile, aplicațiile... totul se află la dispoziția noastră și știm că urmează noi opțiuni mai bune', scrie Esther Perel. Ce înseamnă asta? Că lumea asta pur consumeristă ne alterează percepția despre relații, inducându-ne ideea că nu e okay să ne mai înhămam la relații stabile. Dacă facem asta, ratăm complet întâlnirea cu opțiunile mai bune ce urmează să apară în calea noastră. 'Nu e de mirare că înotăm într-un imens ocean de opțiuni și niciodată nu suntem siguri... până când găsim persoana potrivită. În acel moment, așteptăm ca alături de partener să experimentăm perfecțiunea care cândva era rezervată divinității. Să crezi că există The One te poate impulsiona să cauți, însă nu există această persoană. Există doar persoana pe care o alegi și persoana care alegi să fii. Mai departe, relația necesită muncă', adaugă Esther Perel.
Iată câteva puncte de vedere în legătură cu iubirea modernă, această cursă nebună după perfecțiune, această rafală interminabilă de dorințe și pretenții, această fugă contra cronometru către nefericire, nicidecum către împlinire. După cum vedeți, nu există diferențe majore între noi, românii și cei care au răspuns la întrebarea lui Esther Perel. Suntem oameni și trăim cu toții în aceeași societate consumatoare de timp, energie, resurse și suflete!
Suntem condamnați? Nicidecum! Trebuie doar să învățăm ce înseamnă relații sănătoase și să ne purtăm întocmai.
Foto Credit: yourtango.com/