Nu intra în colivie!

Nu-ți place realitatea ta? Schimbă-ți gândurile!

Nu te speria că ai ajuns la 30, 40 sau 50 de ani și ai o viață care nu te împlinește. O poți lua oricând de la început.

Cum? Fiind atent, fiind hotărât și flexibil!

Este incredibil să vezi cu câtă ușurință intră oamenii în colivia aurie a suferinței! Este incredibil să-i vezi cum beau pe nerăsuflate spumantul îndrăgostirii, după care mănâncă în scârbă coliva iubirii anoste.

Săptămâna trecută am făcut două exerciții - primul legat de latura profesională; al doilea legat de zona personală. La cel de-al doilea, le-am spus special oamenilor că pot alege între libertate și o viață anostă. Știam că majoritatea vor alege libertatea!

Și totuși, mi-a stat pe limbă să întreb: de ce vă băgați în colivie?

Pe bune, dacă lucrurile ar fi atât de simple, nimeni nu ar mai scrie despre relații, iar psihologii ar face cu totul altceva. Numai că, vedeți dumneavoastră, lucrurile nu sunt simple și, din păcate, viața nu-ți spune dinainte ce urmează. Acolo trebuie sa participi 🙂

De aceea este musai să fii atent și să iei constant pulsul activităților tale. Te-ai urmărit ce faci atunci când ești neliniștit? Îți duci mâna la gât și-ți cauți o venă, încercând să vezi cum bate inima. Ce înseamnă asta? Te verifici!

Cam asta trebuie să faci cu toate zonele vieții tale. Nimic nu trebuie să te apese, nimic nu trebuie să-ți muște din suflet. Nici munca, nici iubirea, nici familia... nimic.

Să vă dau un exemplu - să presupunem că nu-ți place munca ta. Se întâmplă! În America, de exemplu, circa 85% dintre oameni nu sunt mulțumiți de munca lor. Vă dați seama? Să fii nemulțumit de principala activitate a vieții tale?

Nasol. Nasol de tot. Vorba profesorului Bill Burnett de la Stanford: 'sunt oameni care se trezesc luni și spun - nu vreau să merg la muncă, nu înseamnă nimic pentru mine'.

Acum, imaginați-vă că acești oameni nu sunt mulțumiți nici de relațiile lor. Este un scenariu 100% posibil. Serios, chiar crezi că dacă ești dezamăgit de activitatea care-ți furnizează traiul zilnic, acasă va fi roz? Sincer, mă îndoiesc.

Vă dați seama cum arată viața unui om care dimineață spune: 'nu vreau să merg la muncă, nu înseamnă nimic pentru mine', iar seara, la sfârșitul programului spune: 'nu vreau să merg acasă, nu înseamnă nimic pentru mine'? Orice șansă de evadare este bine venită!

Ești vreodată atent să vezi cum se consumă energia ta zi de zi? Și mai ales pe ce?
Te gândești vreodată cum 'ataci' ziua? Ce vorbești cu tine? Crede-mă, ar cam trebui să-ți pese, să fii atent/ă. Fix aia este realitatea ta.

Așa că n-ar fi rău să îți verifici viața cât mai des posibil. Ba chiar să-ți faci acest reality-check cu pixul în mână. Da, ai citit bine, scrie! Scrie-ți viața! Cu bune și rele! Nu ezita să te transformi în naratorul propriei vieți.

Profesorul Burnett ne îndeamnă să facem un tabel săptămânal în care să trecem și bunele și relele. Apoi, să ne uităm la el și să vedem ce putem ajusta sau schimba. În plus, scriind poți identifica mai ușor zonele care-ți plac și te poți concentra asupra lor. Știu că o poți face mental... numai că e mai mișto să scrii. De ce? Pentru că rămâne acolo! Poți să te uiți și peste 6 luni! Mental nu îți iese 🙂

Întreabă-te mereu: cum rezonez cu viața mea? Mă ține ceva pe loc?

Sunt întrebări extrem de importante. Nu ezita să ți le pui și, cel mai important, fă-o din postura de cel mai bun prieten al tău. Nu cumva să îmbraci haina de dușman... nu te va ajuta cu nimic.

Dacă îți faci aceste verificări și ajungi la concluzia că nu-ți place realitatea ta, viața ta, atunci nu ezita, acționează și schimbă-ți mintea. Vei vedea că încet, dar sigur, ți se va schimba și viața.

De modul în care te raportezi la experiențele tale, indiferent că sunt pozitive sau negative, depinde calitatea vieții tale.

De calitatea deciziilor tale depinde împlinirea sau dezamăgirea ta. E simplu.

Și încă ceva - renunță la convingerile limitative! Vrei exemple? Nu pot, bărbații vor doar sex, pe mine nu mă mai ia nimeni, nu mai există bărbați/femei mișto etc...

Nu intra în colivia suferinței de bună voie!
Deschide ochii și trăiește!
Viața chiar este frumoasă!

Foto Credit: reddygomathi.wordpress.com/