Am crescut într-o casă în care mirosea serios a Sărbători! Știu că nouă, românilor, ne place acest lucru. Nu știu cum e la alții, însă la noi se gătește mult, se pierd muuulte ore în bucătărie.
Țin minte că, pe vremea copilăriei mele, stăteam alături de mama când pregătea cozonacii.
Ritual? Puțin spus.
Să vă explic. Pentru mama, facerea cozonacilor începea cu alegerea ingredientelor - un aspect extrem de important. Țin minte că pleca la piață și își alegea cu atenție: făina, miezul de nucă, rahatul și stafidele.
Revenită acasă, se apuca de aluat, de cocă... așa cum îi spuneam eu. O pregătea cu migală, după care o lăsa la crescut într-un lighean mare din plastic. Din când în când, cu o grijă maternă, verifica mersul lucrurilor.
Nuca era sarcina mea. Nu înainte de a sta la cuptor. După ce scotea tava, interveneam eu -luam mierz cu miez (știu, o nebunie) și încercam să scot cojile 🙂 După aceea, treceam miezul de nucă prin mașina de mărunțit (mașină manuală, firește). Fabricarea miezului de nucă mărunțit îmi lua cam două ore.
Timp în care mama se lupta cu aluatul de cozonac. Bum! Bum! Dădea cu el de blatul din bucătărie ca un luptător de sumo. Urma aranjarea cozonacilor în tăvi - tăvile fiind pregătite cu o atenție chirurgicală și apoi coacerea. Oho... ce mai proces. Îi mânca toată ziua.
La final, ieșeau 6 cozonaci mari și frumoși. Înainte să îi tăiem, mama îi încerca pentru a vedea dacă au ieșit mai buni ca cei de anul trecut 🙂
Pentru mama, Sărbătorile însemnau oboseală maximă. An de an! Și zile întregi de trebăluit în bucătărie. Era un soi de datorie! Sincer, mi-aș fi dorit să o scutesc de toate chinurile gătitului. Serios! Așa cum mi-aș fi dorit să nu plece așa devreme de lângă noi. Cumva, cred că și zecile de zile petrecute în bucătărie, de Sărbători, au pus umărul la această despărțire... Așa simt eu.
Acum, mi-e dor de ea. Mirosul îl am, nu a dispărut. Cum? Simplu! Îmi procur preparatele de Crăciun. Și sarmalele și cozonacii. Eu nu îmi doresc să stau zile întregi în bucătărie. Asta nu înseamnă că nu respect tradițiile. Ba da, sigur că le respect, însă pentru mine, Sărbătorile înseamnă momente frumoase alături de cei dragi, înseamnă iubire, nu chin! Din acest punct de vedere, nu mâncarea este cea care leagă familia, ci ceea ce simțim unii pentru ceilalți.
Chiar cred că ar fi bine să prioritizăm familia, conexiunea cu cei dragi și mai puțin bucatele și mirosurile din casă. Degeaba miroase bine în casă, dacă cineva simte că nu mai are energie.
Vă rog să mă credeți, deși nu mai este ce a fost, Crăciunul este Crăciun - o sărbătoare a iubirii față de aproapele, nu un festival culinar.
Din moment ce nu sunt un bucătar - și nici nu vreau să devin - nu e firesc să-i las pe alții să pregătească preparatele și eu să am grijă de iubire?
Ce păcat că realizăm cât de mult contează momentele abia atunci când le mai avem...
Știu că sună puțin ciudat, însă dacă vorbim despre sarmale, poți să le comanzi oricând de pe incaunavarog. Din păcate, nu poți să strigi: încă o mamă, vă rog!