Asta m-a întrebat ieri o tânără! Emoțional, fata era franjuri!
Avea motive să-și dorească împăcarea cu fostul? Nu! Nici măcar unul.
Știți de ce era franjuri? Pentru că fusese lovită, batjocorită, gelozita la greu, devalorizată grupa mare. Abuz în serie, cum s-ar spune! Însă își dorea împăcarea!
Aici nu vorbim despre iubire, deși toate pot jura că iubesc, ci despre o distorsiune gravă a ceea ce înseamnă iubire sau relație sănătoasă.
Aici nu putem vorbi despre iubire, ci despre o cruntă agățare de trecut - lucru pe care îl întâlnesc la mai toate femeile care au fost făcute țăndări în zona emoțională - și de frică.
Frică de necunoscut, frică de nou... frică de viață!
Vedeți, asta fac abuzatorii: își construiesc cu migală dependența! În mai toate cazurile, oamenii ăștia par partenerii ideali... la început!
În momentul în care simt că și-au înfipt bine cârligul în emoționalul tău, încep să-și dea arama pe față. Te deconstruiesc bucată cu bucată, îți fac personalitatea muci, te reduc la stadiul de cârpă... cârpa lor!
Te distrug atât de rău, încât ajungi să n-ai habar cine (mai) ești. Pur și simplu nu concepi să mergi mai departe fără ei. Această incapacitate este una pur mentală!
De aici vine și întrebarea: mai există vreo cale de împăcare?
Știți ce e și mai ciudat? Că există! De fapt, abuzatorul fix asta așteaptă - ca prada să revină în brațele lui. Scopul? Să o distrugă total. Să o facă atât de praf, încât să nu-și mai permită vreodată să spună NU!
Cam ăsta este tabloul.
Și, vă rog să mă credeți, întâlnesc destule cazuri de acest gen. Îmi scriu destule femei care au ajuns în această ipostază. Sunt speriate, sunt demoralizate complet și, într-un mod absolut de neînțeles, cel puțin pentru mine, în loc să conștientizeze răul care le-a fost făcut, ele se agață de frumosul clipelor de început.
Mentalul lor este întors cu susul în jos.
În toate cazurile, sunt întrebat: ce să fac?
Iar eu răspund cu întrebări: 'ce poți să faci? Fie te întorci la el (ceea ce se și întâmplă în multe cazuri, indiferent ce le-aș spune eu sau vreun psiholog) și ți-o iei în continuare; fie îți aduni cioburile de pe jos și înveți să respiri din nou. Tu ce alegi?
Cum arată viața ta acum? Praf? Okay! Cine vrei să o facă să meargă din nou? Eu? Eu pot doar să îți dau niște ghidaje. Tu ești cea care trebuie să facă pasul ăsta spre bine. Așa că lasă frumosul ăla de care oricum nu ai mai avut parte de cine știe când și apucă-te de desconstructia monstrului.
Cum faci asta? Simplu - te gândești în fiecare zi cât de mult rău ți-a făcut și cât de mișto ar fi fost viața ta dacă nu l-ai fi întâlnit. Să nu cumva să faci asta din poziția de dușman al tău. Nu, fix în momentele astea trebuie să fii cel mai bun prieten al tău.
În momentele astea de cădere, singurul aliat al nostru suntem noi.
Ai răbdare, deconstruiește-l zilnic și o să vezi că, încet-încet, creierul tău va conștientiza adevărul. Trebuie să-ți spargi acest obicei, această dependență, iar asta nu se întâmplă în două zile.
Așa că adună-te, pune mâna și muncește cu tine și ieși din mizeria asta. Eu sunt aici și te ascult oricând este nevoie.
Și încă ceva - nu te mai gândi la o altă persoană care să vină să o înlocuiască pe asta. Ar fi o greșeală uriașă să pui un pansament peste rana asta deschisă. Ia-ți timp și vindecă!
Vindecă rănile pe care le-ai adunat, redescoperă cine ești, ce îți place, ce te bucură, respiră din nou, umple-ți plămânii cu aer curat, încearcă să-ți aduci aminte de tabieturile pe care le aveai înainte, citește, ieși din casă, bagă sport... schimbă!
Altfel, dacă stai și doar observi, dacă stai și îți spui: 'hey, uite o fantomă prin casa mea. Ooops, sunt chiar eu', nu vei schimva nimic.
Nu te opri la observație. Participă! Fii activă în viața ta. Doar așa poți să schimbi starea asta nasoală în care te afli. Ce zici? Începem?'
Foto Credit: netdoctor.co.uk/