În timp ce copiii români așteaptă începerea unui nou week-end prelungit, spre disperarea părinților, care își văd 'năruit' visul de a-și scoate odraslele niște mici genii; indienii se pregătesc să introducă în programa școlară o materie care pare S.F. pentru noi, românii -FERICIREA!
Ați citit bine! Nu trebuie să vă frecați la ochi.
Guvernul indian chiar intenționează să facă această schimbare majoră în sistemul de învățământ.
Sunt curios ce părere are locatarul de la Palatul Victoria, nenea ăla de la Învățământ - băiatul cu 'pamblicile' - despre această idee? O fi aflat despre asta?
Nu de alta, dar poporul român nici măcar nu a avut acest cuvânt în vocabular până acum, să zicem, 10 ani. Abia în ultimii ani am început și noi să vorbim despre fericire.
De altfel, țin minte că, pe vremuri, la începutul anilor '90, când trupa R.E.M a lansat hitul 'Shiny Happy', ne zbenguiam ca demenții, ne bucuram, zâmbeam, dar nu prea știam de ce. Motivul era simplu: nu înțelegem nici ce înseamnă shiny și nici ce înseamnă happy.
La noi a fost mai fără happy și mai cu nori așa... o perioadă semnificativă de timp. Așa că fericirea ne-a prins cu textila-n vânt, cum s-ar spune.
Ei bine, de vreo câțiva ani, am început să vorbim și noi despre asta. Însă nu la școală sau în facultăți - să nu care cumva să deranjăm 'somnul cel de moarte' 🙂
Vorbim în spațiul public, pe ici-colo. După 45 de ani de comunism agresiv și vreo 28 de comunism moderat, să vorbești despre fericire chiar nu se cade.
Cu toate acestea, fericirea se studiază la greu pe planetă. Doar eu am făcut 3 cursuri: unul la Indian School of Business, unul la Berkeley și, acum, unul la Yale. După cum vedeți, universități serioase din lumea asta se ocupă cu studiul fericirii.
Sigur, în România se va ajunge la studiul acestei zone peste vreo 30-40 de ani, probabil. La noi, psihologia încă se ocupă cu repararea 'defecților'. Ce înseamnă asta? Că psihologii sunt, așa cum spune Martin Seligman, un soi de victimologi.
Pe ei îi interesează să diagnosticheze, să repare ... și atât. Te iau, te repun pe șine și îți dau drumul. Nu interesează cum îți dau drumul 🙂
Din păcate și aici suntem mult în urmă.
Ca să revin, autoritățile indiene au hotărât introducerea fericirii ca materie de studiu în școli, deoarece consideră că această disciplină va contribui la dezvoltarea personalității copiilor și va influența viitorul societății indiene.
Asta da gândire sănătoasă.
În tot acest timp, copiii români sunt crescuți într-o competiție continuă, cu o tabelă de materii depășită de vremuri și cu gândul că dacă obțin note mai mari... vor fi fericiți. Nimic mai fals. E suficient să arunci un ochi peste studii și vei vedea că povestea asta cu notele nu influențează deloc nivelul de fericire al copiilor.
Știți care mai sunt lucrurile despre care credem că ne aduc fericirea într-un mod cât se poate de eronat?
Iată câteva exemple: un job bun, mai mulți bani, lucruri frumoase (mașini, case, haine etc), un corp perfect și iubirea adevărată.
Ați citit bine - dacă aveți senzația că aceste lucruri vă vor face fericiți... vă înșelați grav.
Da, inclusiv, iubirea adevărată. Știți cât impacteaza ea nivelul de fericire al femeilor? Un an, maximum 2! Adică fix cât ține luna de miere a oricărui cuplu. După aia, lucrurile revin la normal, adică exact cum erau înainte să 'cunoști' iubirea adevărată. Iată de ce ar fi bine să încetați să mai alergați după asta.
Fericirea este o construcție și are de-a face cu lucrurile enumerate mai sus într-o măsură foarte mică, aproape nesemnificativă.
Vedeți de ce unii o studiază?
Eu, sincer, sper să se ajungă și în România în zona asta de studiu. Chiar este necesar ca și copiii români să se dezvolte cu noțiuni sănătoase despre viață, nu credeți?
Foto Credit: care.com/